de IOAN ALEXANDRU
Tu trebuie sa sangeri, sa suferi ne-ntrerupt
Intaiul tau nascut ni-ti apartine
Sa nu-i dai mostenire nici atat pamant
Cat sa-si ascunda oasele de mine
Oriunde bate sa nu fie primit
Sa nu-si afle-n cosmos linistire
Din pantecele maicii haituit
Spanzure ca tap de ispasire
Sa-l framante sub picioare toti
In agonia lui sa se razbune
Ciungi si ologi si desfranati si hoti
Sa-i strapunga ranele in mane
Si adapat cu fiere si otet
In loc de lacrima de-mpartasire
Zdrobit de lemn ca om si ca profet
Sa se umple de Dumnezeire
Acestui zgarci de carne rubiniu
Lipsit de orice slava si putere
In pestera inchis intr-un tarziu
Sa i se dea prilej de inviere