de IOAN ALEXANDRU
Nici sfinti n-am dat prea multi noi la vedere
Faptuitorii binelui s-ascunsi
Vom socoti cat fost-am la-nviere
De bucuria milelor ajunsi.
Pana atunci e vietuirea noastra
grau si neghina la un loc
Si de departe zarea e albastra
Oricat ar fi in lume nenoroc.
Neamul meu, poporul de omenie,
Cat ne-a fost pamantul de putin
Ne-am tinut cu el de vesnicie
Am dat de paine si de vin.
Si cu pruncii am crescut o tara
Si vremea-am am devenit stapani
Peste cerul stelelor de vara
Tremurandu-si auru-n fantani.