se zvoneste ca-n oras a aparut amicul, adevaratul amic.
si lumea se grabeste-ntr-acolo si pentru o clipa incepem sa credem
si noi. dar in piata e doar unul si mai fara rost, si mai jegos ca noi. iar ala sta in mijlocul pietei cu mana intinsa si zice ca e amicul si lumea la cozi il injura, pentru ca acum, de sarbatori, astfel sa apara amicul, adevaratul amic.
pe asta care isi spune amicul il stim si noi. umbla cersetor de ani si ani prin cartierele marginase, si pe urma vine sa se-mbete si doarme pe unde-apuca -prea seamana cu noi ca sa fie adevaratul amic.
dar pentru ca suntem sfarsiti si e seara sarbatorii si vrem sa ne radem
de asta, ne oprim, ne facem ca-l ascultam, ii dam apa la moara si-l numim si pe el amicul, pentru ca aici, pe malurile dambovitei, toti devenim cu timpul amici.
pe urma incepe sa ninga si lumea sa plece si ne intoarcem si noi
la mesele noastre, in carciuma asta amarata
si nu mai auzim si nu mai vrem sa stim nimic.
pentru ca e seara sarbatorii, care pe noi ne batjocoreste mereu.
iar pe la ceasurile sapte isi vara si el capul inauntru
si abia se tine pe picioare si e-nvinetit de lovituri.
dar pentru ca suntem sfarsiti si e seara sarbatorii si vrem sa ne radem
de asta, ii strigam vino, amice sa te sarbatorim.
el insa nu mai striga ca e amicul, adevaratul amic. ne roaga doar sa-l ajutam sa mearga mai departe, ne soptesc doar sa-i imprumutam si lui o haina, ceva. la naiba, n-avem n-o sa-i ajutam acum pe toti schilozii, parca pe noi ne-ajuta cineva.
si atunci il zarim in usa birtului crucea pandindu-l poruncitoare si aruncandu-si asupra noastra cautatura deocheata si rea. cara-te iute, urlam spre amicul, ia-ti-o si cara-te, altfel dam cu toti de belea.
si cand iesim intr-un tarziu il vedem departe, tarandu-si lemnul ala in
spate si lemnul a crescut pe el cat toate blocurile la un loc. pai, de credeam ca-i chiar ala, nu mergeam si noi sa punem
umarul un pic? dar asta prea seamana cu noi ca sa fi fost chiar amicul, adevaratul amic.
|