| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Altfel de Ana Blandiana Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
micul porcec
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ioan Es.Pop
|
|||
|
|
|||
| iov. iova. iona. ion la inceput a fost sfarsitul, apoi agonia, apoi uscatul. apoi, pe 16 noiembrie, i-am vazut pe iova trecand aplecat prin intersectia victoriei cu lemnea. era vinerea si era seara. acum, asculta-ma: n-aveam bani si voiam sa uit. l-am ajuns pe iova, i-am cerut lui iova bani si iova a tacut. pesemne era-n divort pe atunci, pen' ca si-a luat deodata cununa de spini intr-O mana si-a trantit-o jos ca pe-o caciula. ce faci? am zis, lasa-l, a zis bufnita si a trecut peste crestetul lui croncanind, lasa-l, a zis, resemnare este numele lui de alint. azi am fost le ecograf, a zis iova. sunt locuitorul unei gropi, mi-au vazut-o foarte clar inauntru. lasa, am zis, or sa ti-o scoata ei cumva, n-avea grija, afara, ei eu forcepsuri, au catgut, se stiu bine la asta, mai bine hai, da si tu o tigara. ba, zice, groapa creste pe zi ce trece, a-nceput sa-nghesuie plamanii si s-a dat acuma la ficat. hai atunci, zic, mergem la birt la berbecul si-o umplem si-o sa ai o mare la uscat. nu acum, zice iova, de luni intregi nu mai scriu, nu mai astept pe nimeni dinspre megara. si orice hartie e prea subtire cand scriu si se rupe indata, ia uite-aici: port manusi sa nu se vada, pentru ca acum scriu direct pe mana mea: e matusa mea decedata. scriu greu. var varful creionului in piele pana unde dau dub ea de mine. scriu cat de-adanc simt eu ca trebuie sa scriu. zgarii tesuturile, scormonesc in vene, racai in os pan-aud grafitul cum ii trece prin sicriu. scriu numai o litera pe zi. atata pana dau de mine. restul e tacere, nici o scriere nu se compara cu asta. apoi, pana se vindeca pielea deasupra, scriu in palma, cu scrisul pe dos. de asta m-a parasit nevasta, scrisul e dureros. scriu pana cand literar se scufunda sub carne. intr-o zi voi fi citit numai pe dinauntru, voi fi o carte legata in propria-mi piele. si de nepatruns, si cand ma vor deschide am sa ma mut pe cealalta parte a mea. voi ramane mereu interior, vor cauta, voi rade. asa ca hai la megara ori hai la berbecul, batrane, dar astazi e ultima oara, caci maine n-are cum fi nicicand maine. micul porcec Totul a inceput Ia sase ani, cand au hotarat sa-l scoata pe micul Porcec pentru prima oara in lume. Era duminica, vara si in sat era hora. I s-a spus: esti mare de-acum, maine poimaine mergi la scoala, Porcec, trebuie sa-nveti sa dansezi, trebuie sa intri-n rand cu lumea. Si bunica l-a luat de mana si nu i-a mai dat drumul, hotarata sa-i faca lui Porcec in acea zi botezul comunitatii. Cand au ajuns la caminul cultural, hora incepuse. Bunica s-a asezat pe lavita, langa perete, asa cum stateau toate femeile in varsta. Ca si la biserica, bunica avea si aici locul ei si numai al ei, cum trebuiau sa aiba toate femeile in varsta. Alcatuiau pe margini, un cerc in jurul dansatorilor; de sub naframele lor negre aruncau inspre ei ochi de pasari de prada. Laudau ori batjocoreau. Nu le scapa niciodata nimic. Sau cel putin asa a simtit Porcec. Cand s-a asezat bunica pe lavita, in rand cu celelalte. El ramasese in picioare. Prin dreptul lui, dansatorii infierbantati si zgomotosi se rostogoleau in trap violent, ridicand dupa ei praful podoabelor ca o cireada manata din spate la taiere. Atunci, teama lui se porni dintr-o data, groasa ca sangele care tasneste pe neasteptate din nas: daca bunica-l va impinge in maracinisul acela de picioare, il vor strivi, il vor da de-a dura ca pe un ghem de carpe, il vor face ferfenita. il putu zari pe varul sau Anchidim avantandu-se prin dansatorii cei mari sigur pe pasul lui, ca unul de-al lor. Anchidim avea cu sasc-sapte luni mai putin decat Porcec, dar el deprinsese deja de mult secretul si voluptatea dansului; pe el nu-l paralizau ochii iscoditori ai femeilor de pe margini, isi tinea perechea intre palme cu putere, rosu de placerea de a se roti si mandru ca este privit. Si teama lui Porcec spori si primul lui gand fu sa se smulga de langa lavita bunicii. Acum simtea toti ochii atintiti asupra lui, imobili, un ciorchine de ochi din care se scurgeau spre el valuri de must gros si lipicios incleindu-i picioarele. Bunica il luase iar de mana, acum se afla inauntrul unei mari pasari de prada, acum nu mai avea cum scapa. Si fetitele de seama lui il priveau si ele mustrator si toate pareau prea bine stiutoare intr-ale dansului ca sa nu-l dispretuiasca pe el, Porcec cel nemiscat, Porcec cel nepriceput. Si atunci bunica, hotarata ca intotdeauna, s-a ridicat de pe lavita si l-a impins pe Porcec pe locul ei. S-a dus tinta la o fetita de prin clasa a treia, una, Ica, a luat-o de mana si a adus-o in fata lui Porcec. Ica era marunta, uratica si amorfa, mirosea a naftalina si se misca greoi. Poate ca bunica ii alesese lui Porcec mai mult o victima decat o partenera. Voia sa-l faca pe Porcec sa se simta de pe acum stapan. Trupul lui Porcec a inghetat. Camasa lui Porcec a inghetat. Sandalele frumoase ale lui Porcec au inghetat. Ochii l-au inconjurat din toate partile. Nu mai avea pe unde fugi. Nu-si putea impinge afara ghemul de calti din gatlej. in loc de asta, ca sa semene cu ceilalti, o lua pe fata si porni spre mijlocul cercului de dansatori. Sa se piarda printre ei. Sa se amestece cu ei si sa dispara. Ea ii puse mainile pe umeri, asa cum trebuiau sa faca fetele. El se agata cu mainile de mijlocule ei, sa semene cu barbatii. Parca asa trebuia inceput. Asa, ii facu semn din ochi, dupa cativa pasi, fata. Asa, prinse Porcec putin curaj. Pe langa ei trecura val-vartej Anchidim si mica lui pereche. Porcec gasi frumos dansul lui Anchidim, dar in pasii sai proprii - doi la stanga, doi la dreapta -, pe care trebuia sa-i faca toti incepatorii, nu gasi nici o incantare. Si atunci micul Porcec se hotari sa intre in ritmul varului sau Anchidim, sa guste din betia dansatorului adevarat, sa uite de ochii femeilor de pe margini. ii lua avant sa se roteasca, pasii lui se inmultira si se iutira si Porcec chiar reusi sa se invarta o data ca un dansator adevarat. Dar atunci, mainile sale uitara de mijlocul fetei, fata se desprinse, se impletici si cazu. Porcec se mai invarti o clipa, de unul singur, apoi se incalci in ghemul propriilor picioare, spre cercul de dansatori si se rasturna undeva pe sub lavitele de pe margine. Asa a esuat intrarea in lume in pas de dans a lui Porcec. Lumea a ras de el multa vreme, iar el si-a dat seama ca acea nu mai era lumea lui. Porcec a mai incercat de cateva ori de-a lungul anilor sa danseze, dar n-a reusit niciodata sa o faca intr-adevar. Adica sa uite de sine si sa se piarda in dans. N-a reusit niciodata sa le transmita partenerelor un strop de euforie. Ritmul miscarilor lui a ramas haotic; micul Porcec, cel de la sase ani, se-mpiedica mereu si cadea, ingrozit si rugator, in trupul lui Porcec de-acum. Ani dupa aniduminica de duminica, arunci cand era hora in sat, Porcec iesea cu inima stransa dintre ceilalti, se retragea in veceul public si isi aprindea o tigara. Era singurul lucru pe care-l invatase de la oamenii mari. in intunericul veceului, Porcec isi imagina un dans fierbinte si nemaivazut, in care el, Porcec, era neintrecut. in fapt, insa, Porcec n-a dantuit acest dans niciodata. in schimb, a invatat sa se ascunda. Se pare ca nu se deosebeste de ceilalti. Placerile lui au devenit singure si vinovate. A ajuns un adolescent somnambul si strain. Veselia si sanatatea celor din jur l-au intunecat cu totul. A citit carti. S-a incapatanat sa inteleaga de ce lui, tanarului Porcec si mai apoi barbatului Porcec, cu toate incercarile de a parea vorbaret si vesel in mijlocul celorlalti, rasul ii suna ragusit si vorbaria grotesca. Nimic in el n-a mai avut ritm firesc si simplitate. Abia in al treizeci si patrulea an al vietii sale, Porcec a avut indrazneala sa se inteleaga pe deplin. Atunci l-a fulgerat amintirea dansului de la sase ani, si atunci Porcec l-a urat cu putere pe micul Porcec care, la sase ani, ratand primul dans, ratase pentru toti Porcecii care aveau sa urmeze in acelasi trup la saptezeci de ani orice inceput. Bunica lui Porcec a murit acum trei ani. Porcec o iubeste, o uraste inca si-o regreta. De-acum nu va mai avea, chiar de-i va reusi ceva vreodata-n viata, cui sa arate micile sale triumfuri. Nu-o sa mai aiba niciodata in fasa cui se reabilita. in ultimii ani Porcec a inceput sa modeleze, in podul intunecat al casei sale, maini de ghips. Sunt maini de diferite marimi si expresii. Unele sunt maini foarte mai si puternice, parca ar vrea sa prinda in clestele lor pe vecie mijlocul fetei de la sase ani, sa nu-l mai scape. Altele sunt maini sovaitoare si subtiri, mainile lui adevarate. E si o mana uriasa, poruncitoare, dreapta, pedepsitoare, si cu unghi mari ca niste ochii, intre mainile lui de ghips: poate e bunica sau bunul Dumnezeu. Dar intre aceste maini nu e nici una frumoasa. Toate sunt monstruos de diferite de mainile oamenilor. Iar asta se poate datora si intunericului din podul casei sale. porcec; se prevad nesanse potrivite pentru vara asta. trecutul de decade si e limpede ca un an ca asta n-o sa mai prind eu vreodata. se prevad nesanse mari in vara asta, zau, toamna abia se mai poate tine sub stern si ciroza-n ficat. daca ar fi chiar si numai pentru-atat, fie numele domnului laudat. elvira: bine ca s-a carat, a pregatit dansul ala in el ani la rand, sa-i dovedeasca bunicii ca n-a gresit. nu l-a dansat niciodata, dansul ala a dantuit draceste in el si la patru zile dupa ce-a murit. intr-o zi vei fi nume de strada, popescu, si nu cred c-o sa-ti convina sa te calce toti in picioare atunci, ba poate vor face pe strada cu numele tau o piata de alimente, popescu, or sa arunce pe jos legume si resturi stricate, le vor strivi sub talpi toata ziua, zeama lor acra are sa se scurga prin asfaltul cu numele tau si nu cred ca iti va conveni, popescu. ba poate vor incepe sa sape o linie de metrou, o vor trage adanc prin inima ta, de-a lungul sirei spinarii, pana inspre calea vacaresti. mai mult: or sa ti se usureze tigancile pe garduri, or sa te-njure soferii somerii docherii gunoierii cand se vor impletici pe strada ta. or sa scuipe noaptea peste tot. cand vei fi nume de strada, popescu, in pamantul tau vor incepe sa-si ingroape proprii morti, cine se va gandi ca scobesc in tine ca sa-i faca loc celui plecat? iar daca va fi cutremur, inchipuie-ti ce jale si ce neodihna si de cate ori vor scormoni in tine si cat vor blestema pamantul cu numele tau, zau, nu stiu pentru ce ne chinuim atata sa ajungem nume de strazi pentru altii, popescu. |
|||
Pune poezia micul porcec pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |