| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Orasul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ioan Es.Pop
|
|||
|
|
|||
| "Ce nesperat prilej de razboi aceasta pace", iti spune cel ce-ajunge in orasul nostru-ntaia oara. O femeie a adus pe lume zilele acestea un copil. Va fi pedepsita pentru asta potrivit legilor locului. Pentru ca, spun legile noastre, inca o viata nu face decat sa aduca dupa sine inca o moarte. Cu cat mai multe vieti, cu atat mai multa moarte ori aici pregatim tocmai scaderea cantitatii de moarte, scazand cantitatea de viata. Este adorat in oras tocmai cel ce nu mai are nimic, pentru ca avutul cheama dupa el marirea poftei de a fi, a setei de viata si deci a spaimei de sfarsit si nesfarsit. insa legile sunt inca indeajuns de puternice ca sa puna capat nasterilor toate. Din vina mamei, fatul va fi luni intregi deplans, iar ea va avea de indurat doua vinovatii fara sfarsit: viata va creste in ea nemasurat de mult si moartea va creste in ea cu aceeasi masura. Viata nu iarta viata. Legile orasului spun ca trecutul trebuie mereu ars, dar asta nu pentru a spori viitorul, ci pentru a-l margini la ziua de-acum. Prea mult viitor nu slujeste decat la a starni asteptari care nasc neingradite febre vitale. A-l inchide inseamna a cobori moartea si spaima de moarte la pragul suportabilitatii: o viata la flacara joasa inseamna o moarte scazuta la jumatate. In oras sosesc, de cateva ori pe an, oameni pe care nimeni nu-i cunoaste - trupuri pline de ele insele, firi zgomotoase, suparator de vii. Vorbesc de averile lor, despre dragoste si ura, despre maine si ieri. Pe acestia-i dispretuim cel mai mult si-i deplangem, pentru ca ei nu cunosc inca nimicul. Dupa o luna ori doua, cand pleaca, incep deja sa aiba chipul de ceara al nostru si al idolilor nostri, frumusetea incremenita a statuilor. Unii dintre ei leapada atunci totul si se hotarasc sa ramana. Aici, trecutul nu doare si viitorul infrange. Pentru ca acel infrant biruie chiar boala de a fi biruitor. Nu trebuie sa te lauzi ca esti. A fi inseamna a avea fiinta, si deci o avere mai primejdioasa decat cea a lucrurilor la vedere. De aceea, cand mor mortii nosti nu sunt foarte morti pentru ca nu pleaca dintr-o viata deplina, ci din una care seamana mai mult cu umbra si nici viii nostri nu sunt foarte vii, pentru ca ii ajutam de mici sa duca doar atata viata cat pot muri netulburati. La patru ani am imbatranit brusc, ca sa pot semana cu oamenii adevarati ai orasului. De atunci ma pastrez neschimbat. Cel ce se supune legilor invata ca adevarul e neadevarul adevarat. Pentru asta se astern mese la care nu vine nimeni si-l sarbatorim pe cel care n-are sa apara niciodata. Pentru ca noi pretuim doar ceea ce se intuneca, decade si se aproprie de asfintit. Ne vlaguieste tot ce se naste si se umple. Am vazut adolescenti plecati pe furis din orasul nostru inspre locuri unde viata este in toi. Unii stau acolo dor - trei ani, incep sa spere si sa dispere, sa cultive viata si s-o celebreze, sa inseteze dupa avut, sa iubeasca si sa urasca. Lor, acolo, de la o vreme totul li se-ntoarce impotriva. Cei mai multi revin si iau aici totul de la capat, practicand exercitiul imbatranirii cu fervoare. in cele din urma ei devin cei mai buni slujitori ai legii din oras. Dar acel ceva la care s-au straduit sa fie acolo partasi lasa pe chipul lor o suferinta ce nu se mai sterge in anii care li se mai cuvin. Iar cei ce nu se intorc, mi s-a spus, nu reusesc sa faca fata niciodata in orasele straine. Curand, sunt impinsi spre marginea lor si incep sa se inchine iarasi idolilor nostri cu chip de ceara. A fost prins aseara unul care acasa, intr-ascuns, desena pamanturi umflate de vegetatii, femei dantuind despuiate si mese-ncarcate cu vin. Va fi adus in piata publica si judecat pentru ca aceste monstruoase inchipuiri de forme ale vietii urmau sa fie vandute pe sub mana unor viciosi si bolnavi ca si el. Va fi dus si inchis intre vietuitoare cu viata deplina; se va sfasia singur dupa cateva luni, pentru ca acolo, in rezervatia unde ii inapoiem pe cei prea vii, nici unul din oras nu rezista prea mult. E hartuit sa se faca viu ca si ei, iar el n-are nici pe sfert puterea de a duce atata viata cat pot ei duce. E impins atunci la viata lor cu forta. Atunci moartea creste in el brusc, pe potriva vietii la care a tanjit. Legea noastra aduce intotdeauna dreptatea si idolii nostri cu chip de ceara ii protejeaza numai pe adevaratii lor supusi. Religia orasului nostru este descresterea si destramarea . De mici suntem ajutati sa lucram asupra noastra pentru a sterge tot ce se inalta, tot ce tanjeste sa se perverteasca atingand prea multa viata. Se lucreaza la un mare plan al esecului si micsorarii iar vizionarii nostri cred ca, atunci cand vom scadea indeajuns de mult launtric, moartea isi va pierde, in sfarsit, orice putere - asupra noastra. Vom pluti, atunci, infinitezimal de aproape de ea, la nesfarsit in timp, fara a-i cadea vreodata definitiv inauntru. Dar asta se va intampla numai pentru ca noi, acum si aici, am facut inceputul. Pentru ca noi am izbutit sa schimbam semnul nefericirii si al nenorocului si sa le intoarcem apoi in folosul nostru. Nimicul, neincrederea, neputinta au devenit treptele cresterii noastre-n descrestere. Asa se petrece initierea noastra: de la dezamagire la nenoroc si de acolo mai sus spre neputinta si spre nepasare, si apoi inspre neadevar, si aici se afla chiar adevarul adevarat. Ultima treapta - cea mai de sus ori cea mai de jos. Ea este nimeni si nimicul in adan ca-mpreunare. In orasul nostru timpul nu se mai masoara, caci nimeni nu mai are la ce sa-l perceapa. O multime de inexistente au devenit altfel concrete, reale de netagaduit. Suntem foarte aproape de nimic si de nimeni. Nimeni si nimicul devin existente vizibile, consistente ca si noi care locuim in acest oras. Moartea, in schimb a scazut, a ajuns o intamplare domestica. In carnea nimicului tot mai clar revelat, se vad replamadindu-se toti zeii nostri. Zarind nimicul, ne putem vedea acum zeii. Deocamdata, ei stau atipiti in contururi cetoase si tremuratoare, dar cand vom ajunge sa calcam pe nimic la fel de ferm ca pe pamantul orasului nostru, zeii se vor putea realipi noua, ne vor reimbraca. La patru ani am imbatranit brusc. Aici, acest lucru spune mult despre sarguinta cu care am invatat ca sa devin un om adevarat al orasului. Astept un intuneric mai stralucitor ca lumina zilei. O mutenie asurzitoare. Ce nesperat prilej de razboi aceasta pace. |
|||
Pune poezia Orasul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |