Intrasem pe la amiaza in casa, fara a mai bate la usa.
Casa era violent proiectata in vid si desi goala,
parea ca musteste de fiinta.
Urme ori semne zarisem mai intai,
dare si albe pete fainoase pe dusumea,
pe usa, pe masa, pe clanta.
Un aer agonizand, un hoit de aer imi irita narile.
Bruna si moale,
cu ciocul infipt in perna si aripile desfacute -
o tanara bufnita.
Ma cuprinsese un fel de frig, un fel de moarte
si-am dat buzna pe usa afara, transpirat si orbit de
lumina, respirand adanc si inegal
ca un trup zvarcolindu-se sub un morman de paturi.
Sechestrat intre podea si tavan, intre chiuveta si
fereastra,
ea se-asezase, sleita, pe canapeaua rubinie si-si infipse
ciocul in pernele moi.
O viscolise saptamani la rand lumina
si se vazu rapusa intr-un tarziu de spatiu,
de liniste,
de propriu-i spirit insetat de notiuni si imagini.
De hranit,
s-a putut hrani cu mobila si aer.
De visat,
a putut imagina realul
scapand oricarei definitii.
De adapat, s-a putut adapa din apele oglinzilor
atarnand de pereti.
in casa se intra prin urechile acului, spun,
iar odata intrat, afla ca vei prinde radacini
ca o idee fixa,
ca nu poti lasa in urma decat dare albicioase pe dusumea,
pete pe jumatate sterse si saliva
in loc de cuvinte.
|