Borcane farmaceutice cu signatura in stil empire
si semne alchimice,
balante, flacoane de sticla, tronconice borcane de portelan,
mojare de bronz, mojare de agat,
serii de greutati in cutii de lemn de par,
principiul similitudinii, principiul dilutiei,
prietenii mei sibieni.
In chiar clipa asta privesc marea,
As putea vorbi de-un fel de cimitir marin,
de meduze si-un aer gelatinos,
de Vulturul imperial si mai ales de administrarea
arsenicului si-a cobaltului.
Istoria farmaciei o leg de imaginea lui Asclepios
tasnind in toga de purpura dintr-un peisaj stancos.
|