Iernile sunt aici aspre, de-ngheata vitelul de aur
in vaca si vita plesneste precum coarnele de melc
in aerul de cnut.
Bruma de greaca a localnicilor e stalcita rau si barbara,
dar pana si barbarii pot fi imblanziti
si-adusi pe calea randuielilor tale imperiale,
valurile insa, nici vorba!
De Roma mi-e dor
Caci, asa cum prea bine stii, fericit este cel ce poate
sa-si apere cu patima si curaj iubirea.
Altii vor spune, vor gandi poate: In suafata ruit.
Si cu toate acestea,
tarmurile banuite doar, departarile si uneori pescarusii
si asfintitul soarelui pe mare
Aici vinul ingheata in vase si versurile in gatlej si-i cert ca te-am iertat inca din prima clipa, imperator al meu, calaul meu iertator in toate si binefacator, si-mi place sa cred
ca si tu m-ai gratiat de mult iertandu-ma si ca numai
ratacirile si naufragiile nenumaratelor vase
ce trebuiau sa-mi aduca mantuirea
(din gura, din pana ta aurite!),
numai ele ce ma mai tin in paraginire ca pe o vie uitata
in vidul inghetat din Hiperboreea.
Te-am iertat, o, te-am iertat, Auguste!
Ajuta-ma sa ies
nevatamat din marea aceasta de tina si gheata!
Permite-mi sa-mi deapan curand un cuib linistit
la umbra piciorului descult al celei ce o iubesc
si o stii!
Ave, parinte imperial!
Despre verile la Pont, Publius Nasso n-a scris nimic.
Poate ca vara, pe-un cer instelat si abrupt
admira totusi mersul leganat al femeilor sarmate
(care nu stiau sa toarca si nici sa tese),
purtand cu desavarsita gratie vase cu apa proaspata
in varful capului luminos.
Nu-si dezlipea, presupun, ochii de la gleznele lor arcuite
venind de la fantana
si uita pentru o clipa si de Salmona si de Corina
si de multimea sarmatilor si a getilor alergand salbatic,
cu ghioage si cutite la brau, pe cai iuti si mici.
Despre verile la Pont, Publius Nasso n-a lasat nimic.
|