Mai stam uneori de vorba, ca niste sperietori
pe la cate-un colt de strada
si-atunci numai ce se isca pe nepusa masa
cate-un vant cumplit din carierele de piatra si ghips,
sprijinind ca niste piloni de neant orasul.
Ascultam cu groaza vajaitul propriilor nostri plamani
semanand cu uraganul unei vane de titei
in strafundurile pamantului,
incat ne retragem zoriti pe la casele noastre
si mai rasfoim cate-o carte, mai facem cate-o canasta,
ori ne zgaiem cu orele la cate-o banala natura moarta
atarnand de pereti,
cu paine si peste, cu struguri si fazani.
Dimineata ne reamintim, fie cate-un trup de femeie
tanara, ireal de alb,
fie candide scene de vanatoare, cand stateam pitulati prin tufe de ciulini si zapada ne ajungea pana la genunchi, fie indepartate palate de topaz, iubiri ce n-au fost sa fie, ziduri de cremene pana la cer.
|