La naiba cu urletul masinii de scris, cu poezia cosmica si industriala, deranjezi vecinii si nici nu pot sa calc
Si mirosul de rufe curate imi gadila narile si fac,
pentru moment,
abstractie de sine,
de savante citate si metastaze,
de diminetile cu lipie si jumari calde
si lazi cu cartofi incoltind sub pat, la intuneric;
fac abstractie de lumina albastrie a lampii,
cand rasfoiam gramatici inutile si-mi spun:
la naiba cu ambitiile acestea prostesti!
La naiba cu apologia nivelului de trai!
Si-asa sunt de acord in orice imprejurare,
nu vreau decat sa respir si sa respir si sa respir,
sa respir infernal si solemn,
in camp,
la tine in poala,
la tine pe gura, dimineata si seara,
sa respir si sa respir,
chiar dac-as trada experimentul, plictisul, metafora,
desimea stelelor,
scurgerea timpului interior;
sa respir si sa respir si sa respir,
cast si ireversibil,
chiar de-as risca sa fiu pasibil de suspiciuni si analize,
sa-mi smulga telefonul din priza,
sa calc prin noroaie pana-n gat.
Respir, asadar, din mers, din galop,
respir in cerc,
respir categoric
si nu-mi crestez decat arareori respiratia cu lama
si ce-mi mai surade aceasta lenjerie alba, apretata,
intinsa la uscat
si nici macar nu mai deranjez vecinii.
|