Lumina ca argintul fumuriu,
intarzia sa intre in odaie;
cuprins de-o tainica razvratire,
in locul acela marcat cu pete albe,
deschid scrisoarea sosita pe-adresa tatii -
ce incepea cu
"Iar, fiul dumneavoastra, Ioan."
Meterezele orasului, oprite din nocturne plimbari,
inganau visele mele cu ochi deschisi.
O trambulina cat pofta inimii ma azvarlea
in tinuturile lipsite de drumuri ca pasager clandestin.
Un duh mai salbatic ma scotea din mine -
sa incercuim surdele calote ale polilor,
iar frigul, ca vocea tatii,
imi fragezea obrajii; atunci -
mi-am rostit in liniste spovedania.
E ultima data cand voi lipsi din chemarea impotrivirilor mele,
desi libertatea-mi atarna de-un cui.
Ca negustor de vechituri, la gara principala
am cumparat bilet pentru virgine trecuturi.
Presat intr-un colt de mine insumi
gaseam ca pribegia mea incepe bine.
Ma nelinistesc prisosul timpului
din buzunarele goale,
rucsacul ametit de licori si ordinea singuratatii
de dupa care-mi cautam firea.
Eram in tara apucaturilor rele, infasurat ca-ntr-un ziar.
Mai aveam dreptul sa fac trei lucruri
sa culeg, sa prad, sa pescuiesc.
La primul sarut
pe buze-mi cresteau lacrimi si gustul foamei.
Imi injuram destinul, trimiteam bezele iubitei
si-un inceput de scrisoare tatalui meu -
"Sunt fostul fiu, Ioan; primeste-ma ca pe o sluga!"
In oglinda suspina toata roua diminetii;
pe plic am asezat timbrul insingurarii.
Doamne, simteam inbratisarea tatii
ca pe o lacrima vie prelinsa-mi pe inelu-mi prea mare.
|