Ioanichie Olteanu
Nastere: 13 septembrie 1923
Deces: 29 martie 1997
Desi nu au fost publicate pina in prezent decit in "Revista cercului literar"! din Sibiu, putinele balade ale lui Ioanichie Olteanu sustin intrutotul "resurectia baladescului" teoretizata de Radu Stanca in 1945.
Fata de Radu Stanca si Stefan Aug. Doinas, acest baladist delicat ar fi fost poate mai interesant decit toti daca ar fi perseverat sa scrie, intrucit, in schema sa epica, nu ni se comunica doar scenarii mitice (Doinas) sau fabuloase intimplari medievale (Stanca), ci chiar evenimente reale in care insertia fantasticului nu depaseste o doza realista inefabila. in alta ordine, autorul "Baladei inecatilor" stapineste un limbaj mai viguros, in care limfa lingvistica svicneste frust, extrasa din trairea directa, fara sa fie trecuta prin distileriile sterilizante ale culturii.
Astfel, s-ar putea vorbi de un Ioanichie Olteanu mai eretic, care tinteste sa nu piarda contactul cu lumea reala, contrazicind transam izolarea metafizica in tumul de fildes a celorlalti cerchisti; la el exista si o priza ironica la real, apartinind mai degraba starii atitudinale persiflante, specifice poetilor din grupul lui Geo Dumitrescu decit cerchistilor euphorionisti.
Actantul poetic ioanichian se implica experiential in discurs, cu aerul mucalit si goliardic al unui boem hirsut: "Noi am fost cindva oameni de treaba / si ne purtam oasele pe sus / foarte orbi si foarte fericiti, / cu incetineala sau cu graba. / Si noi am iubit si am filozofat Unga luna / bijbiind dupa vreo himera sau stea; / din galoparea-i| nebuna / si noi am implorat timpul sa stea. / Alteori asteptam moartea pe strazi. pe alei, / dar cind sosea ii faceam loc si ne dadeam usor la o parte; / (nu ne temeam de moarte / ci de vesnicia ei)". Desigur ca existenta poetica trebuie probata individual, printr-o asumare personalizata, pentru a fi autentica; Ioanichie Olteanu abandoneaza obsesia pentru abstractia mitizanta a congenerilor, narind istoru intime ("Balada sotului inselat") sau drame psiho-religioase ("Patania teologului cu arborele") in care tonul este cu totul destins, ironic si autoironie, fara recuzita doinasiana si fara crisparea interioara a lui Radu Stanca. Cred ca tocmai aceasta situare detasata a eului, in discursul baladesc, constituie originalitatea poetului in cadrul Cercului literar de la Sibiu si mi se pare ciudat ca textele sale nu au fost editate pina acum de nimeni.
Opera literara
. Versuri, in Sburatorul. Balade culte romanesti, editie ingrijita si introducere de Iordan Datcu, Bucuresti, 1973.
Citeste si:
|
|
