Se scula Muma Zeita, se spala pe maini,
vazu luna ca ugerii vacilor -
puse la cale zamislirea sfintei paini,
urzirea marturiilor si-a colacilor ;
un pumn de pietre de rau
arunca-n apa ca sangele de peste -
ceva tulbure, trosnind, turna-n faina de grau
ce zamisleste ;
basici ca ouale de broasca,
gogoloaie rostogolite de nevazute vietati,
din care sa nasca
sprintene zeitati :
sub mana tanara si sfanta
pe care cade faldul panzei de camasa
se leaga pasta lumii, se zvanta,
lenesa se-nvartoasa -
dar totul este inca sterp ;
mocirla alba, stari de valuri mazgoase,
in care mana Marei Mume ca umbra unui cerb
fuge spre planeta unor nisipuri de oase
Ci iata vine clipa cand in burta painii,
la ultima inghititura de apa,
Maica infige taicul cu calcaiul mainii
ca un taran care seamana ceapa ;
se-ntinde drojdia ca samburul de caisa
cat inima-n vita, cat oul in gaina, varos -
e apoi stransa painea, ridicata greu ca o mioara ucisa
si iarasi pusa jos :
dar acolo unde a scobit lebada mainii,
alba ca Leda si somnoroasa -
se vede buricul painii
ca burta taranului gaurit de coasa
Fiind semnul sacru deasupra capisterii
o-nveleste Maica Muma cu stergarul de matase
si-o duce la capataiul prispei, unde se parguie merii
si-o pune sa traga la aghioase j
mai apoi geme painea durere de taranca batuta
in matca materna -
ci vine Muma si-i muta capul pe perna ;
si-i clatina leaganul si iar face semn ;
o dezveleste si-o vede ghemuita ca un homuncul
alba, rasucindu-se-n matricea de lemn -
zbatandu-se si lovind cu piciorul in burta ca pruncul.
|