Mergeam de mult spre Delphi, la oracul -
Ti-aduci aminte, ori e o parere?
Iar ranele deschise,
Ca macul infloreau prin subligacul.
Ce plin de rani eram si tu si eu!
De-atunci e mult
O, cate clipe Chronos mai cernu
Si cate-o sa mai cearna!
Dar nu misca in vasul tau nu, nu!
Sa nu tresari cenusa-n urna ta,
Dormi lin, dormi dulce-n vasul tau corynthian!
iti sta de veghe chipul diafan,
Fantasma trista-a spiritului tau -
Ce-n veci de veci, tacand, te-o regreta.
Cand Pythia din sacru-i trepied
Cobea sfarsitul tau apropiat,
Mai voluptuos ca Hebe ti-ai turnat
Si ai golit o amphora de mied.
E mult de-atunci!
Viata noastra-ncepe cu sfarsitul,
Cum zilele incep cu rasaritul
Si-atunci doar dam de-al binelui tezaur,
Cand marmora ne-nchide
Si cand taria noptilor, deasupra,
isi scapara scanteile de aur.
E-n miez de noapte; oaste fara steag, Trec apele Propontului Izbite furtunos spre Arhipelag -Si noi aici, pe tarmul solitar!
Dormi lin, dormi dulce viata e-n zadar!
Fugari se napustesc sub bici chrononic Ai vietii ani si Hades nu te-ntreaba De-ai fost traind un hot, ori om de treaba, in piei de lup, ori chitonul ionic.
Dar dormi cenusa, dormi!
De morti ne-apropiem cu indoiala
Si-ncet ne-apropiem sa nu-i trezim,
Iar lumea iarta relele si vina,
Caci ei s-au dus si-au stins
In urma lor lumina.
|