Aprecieri critice Ion Barbu

"Matematician de profesie, poetul a fost ispitit sa desprinda numai spiritul disciplinei sale, adica alunecarea de la ses la pisc, zborul in absolut spre ultima esenta, si sa-l aplice liricii in intelesul ca, data fiind o ascunsa ordine in univers, jocul simbolurilor sa fie o cheie de initiere, lata dar sensul temperamentului mai mult decat esteticei lui I. Barbu: pitagorismul poetic, sublimarea obiectului pana unde ingaduie arta, restabilirea unei ordini pe planul al doilea, a unei corespondente oculte intre simboluri, instruirea de lucrurile fundamentale, initierea in aceasta ordine launtrica prin imagini esentiale si practice muzicale. Poezia se intelectualizeaza, fara a cadea in inteligibil, caci poetul cauta inefabilul macrocosmic, revelator al lucrului in sine, fugind de contingenta, pitoresc, analiza, de claritatea clara, rationala, cultivand muzica de sfere, cunoasterea extatica, orfismul."
(G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a ll-a, revazuta si adaugita, Editura Minerva, Bucuresti, 1986, p. 892)

"Eminesciana e si Riga Crypto si lapona Enigel, care e un Luceafar cu rolurile inversate. Prapastia se deschide intre Crypto, simbolul fortelor telurice, si Enigel, care se-nchina soarelui. Acest motiv al soarelui e central in poezia de cunoastere a lui Barbu. Poetul inchipuie trei faze succesive ale cunoasterii, inaintand in spirala, si avand fiecare un simbol in plan astral: cunoasterea prin simturi, «roata inimii», e pusa sub semnul Venerei; cunoasterea intelectuala, abstracta, sub semnul lui Mercur; cunoasterea simbolica, poetica, sub acela al Soarelui. Ritmuri pentru nuntile necesare e o ilustratie aproape didactica a spiralei."
(Nicolae Manolescu - Metamorfozele poeziei, EPL,
Bucuresti, 1968, pp. 102-l03)

"Prin Ion Barbu are loc o brusca mutatie anticipatoare; eul poetic este retras definitiv ca modul posibil al discursului, fiind substituit cu o instanta textuala suverana ce dicteaza doar acele permutari sintactice si prozodice, incluse in legile interne ale textualizarii. Nimic nu este admis dincolo de oglinzile textului si de auto-constientizarea acestuia divulgata prin semnale ascunse in propriile-i pliuri. Discursul aboleste orice urma a realului, nutrindu-se nastratinesc cu ceea ce s-ar putea chema realitatea textuala. Auto-specularitatea, auto-reflexivitatea si auto-referentialitatea sunt singurele operatii poetice ce ingaduie procesul de translare textuala, proces ce se manifesta, insa, prin figurarea unei corporalitati ambigui, decodificabile de catre o instanta lectoriala implicata egal in actul scriiturii. Obiectul poeziei va fi acum meta-poezia, iar procedeele discursului etaleaza practicile infinite ale unei intertextualizari inevitabile. Metoda barbiana reprezinta punctul de maxima al cautarilor autohtone si europene la data publicarii locului secund (1930), ceea ce poate sa indice nivelul evolutiei poeziei romanesti in ansamblu."
(Marin Mincu - Eseu despre textul poetic, voi. II, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1986, pp. 30-31)

"Pentru poet Isarlakul insemna «cautarea unei Grecii mai directe, mai putin filologice» decat aceea a lui Nietzsche, mai exact «o Grecie simpla ipoteza morala, din care deriva o norma de civilizatie si creatie». Dincolo de speculatiile referitoare la modelul sau real - Giurgiul sau localitatea Hisarlak din Turcia - cetatea barbiana are o existenta pur spirituala. Ea este un sublimat greco-turc, unde «hazul Hogii Nastratin» se impleteste cu meditatia amara despre istoria noastra rasariteana. Aspirand, asadar, la un «helenism neistoric», eidetic, Isarlakul instituie o ordine doar «asemanatoare celei de dinaintea miraculoasei lasari pe aceste locuri a zapezii rosii - dreapta, justitiara turcime»."
(Mircea Muthu - Dictionar analitic de opere literare romanesti, coordonator Ion Pop, voi. II, E-L, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2000, p. 184)

"Cateva poezii din deschiderea volumului (Joc secund, n.n.) ofera, de la inaltimea ultimei etape a scrisului barbian, sugestii esentiale pentru interpretarea poeziei ca «joc secund, mai pur»: (Din ceas, dedus), Timbru, Crup. Cea dintai aproximeaza sensul actului creator ca remodelare, prin concentrare si abstragere din accidental si temporalitate («din ceas, dedus») a jocului lumii fenomenale, in «oglinda» unui spirit ce elimina superfluul, ce elibereaza de lestul materiei impure («inecarea cirezilor agreste»), unifica fragmentarul intr-o viziune imnica atotcuprinzatoare si definitiva («poetul ridica insumarea de harfe rasfirate si cantec istoveste»). Definit ca «nadir latent», situat simbolic intr-o pozitie opusa zenitului lumii fenomenale, eul poetic invita astfel la o initiere in cantecul «ascuns» al poeziei."
(Ion Pop - Dictionar analitic de opere literare romanesti, coordonator Ion Pop, voi. II, E-L, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2000, p. 282)

"Intre 1920 si 1924 sirul poeziilor publicate de Ion Barbu prezinta o indoita si comuna trasatura narativa si pitoreasca. Abstractismul primelor poeme este acum parasit. O unda de interes pentru viata, natura si particularitatile mediului sau da noii sale inspiratii simplitate si umor. () Ceea ce iese la iveala este un aspect neasteptat al poeziei sale, dar pe care fire mai ascunse continua a-l lega de etapa anterioara. Abia acum dioni-sianismul ca sentiment mistic al naturii coboara in sfera evenimentelor sale intime, amintirea literara devine traire autentica. Poemul narativ Dupa melci este rodul acestei insumari mai adanci si al acestei apropieri de sine."
(Tudor Vianu - «Ion Barbu", in Scriitori romani, voi. III.
Editura Minerva, Bucuresti, 1971, p. 412)

Poeziile poetului Ion Barbu