Plecati-va, in cuget cucernic si sfios,
V-o spun: e-aproape timpul, de-a pururi sfant cand
iara
Biruitoarea Brimo va naste pe Brimos
Si-l veti vedea, slavitul sub verdea lui tiara
De iedera brumata si smilax inflorit;
Fantani adanci de viata in steiuri El va deschide
Si veti cunoaste-ntr-insul extazul infinit.
Iar cetele, stufoase de tirse si nebride,
Va vor purta pe-ntinse nisipuri si dumbravi
Veti colinda prundisuri fierbinti, veti trece ape
Si munti pentru-a va pierde in negraite slavi
V-o spun: Daruitorul Betiei e aproape!
Dar ascultati cum creste ascuns sub orizon
Tumultul surd de glasuri mereu mai tunatoare,
Se clatina in tremur al inaltimii tron;
Si iat-o, inspumata, salbateca splendoare.
O! nesfarsita hoarda si hohotul sonor!
Un viu puhoi coboara colinele Heladei,
Un clocot peste care strident, strabatator,
Vibreaza-nfricosata chemare a Menadei.
“El, El aprinsa torta al carei scrum sunteti,
In vinul desfatarii, alearga sa va scalde,
In vinul viu si tare al noii sale vieti
Multimi prinse-n valtoarea efluviilor calde
O, voi infiorate noroade, la pamant!
Zdrobiti centura fiintei, topiti-va cu glia;
Iar peste lutul umed si trupul vostru frant,
Enorm si furtunatec sa freamate Orgia!”
|