Lui Al.R
Tara veghea turcita. Pierea o dup-amiaza
Schimbata-n apa multa a ierbii ce-nviaza,
Cand, greu si drept, pe sceptrul de pai marunt la fir
Gandacul serii urca ghiocul de porfir.
Cer plin de rodul toamnei imi flutura - tartane
Tot vioriul umed al prunelor gatlane:
Gradina imi sta cerul; far muntii - parmalak,
Un drum bateam, aproape de alba Isarlak,
Cu ziduri forfecate, sucite minarete
Si slujitori cu ochii rotunzi ca de erete
Si, azmutit campiei, un fluviu lesios;
In ganduri incarcate, cand cautam pe jos
Argintul unei scule de pret, atunci picata:
Cutit lucrat, vreo piatra in scump metal legata
Greu cearcan de cadana topit la un bairam;
Nici eu nu mai stiu astazi ce lucruri cautam.
Incolacite ceasuri! Cu voi, nu luai aminte
Cum, pe rasfranta buza a matcii, dinainte,
O spornica multime se tencuia-n pereti.
Veneau de toata mana: prostime, targoveti,
Dervisi cu fata supta de veghi, adusi de sale
Pierduti intre pufoase si falnice pasale,
Iar ochii tuturora calatoreau afund.
Caci, rasarind prin ceata si calarind pe fund,
La dunga unde cerul cu apele ingana,
Aci saltat din cornuri, aci lasand pe-o rana,
Se razboia cu valul un preaciudat caic:
Nici vasle si nici panze; catargul, mult prea mic;
Dar jos, pe lunga sfoara, cusute intre ele,
Uscau la vant si soare tot felul de obiele,
Pulpane de caftane ori tururi de nadragi;
Si, prin carpeli pestrite si printre cute vagi,
Un vant umfla bulboane dantuitoare inca.
Ce ruginiri de ape trezite si ce branca
Lasara fierul ranced si lemnul buretos?
In loc de aur, pieptul acelui trist Argos
Ducea o lana verde, de alge naclaite,
Pe cand la pupa, trase - edec ca niste vite
Cu teasta namoloasa si cornulete mii,
Treceau in brazda undei sirag de ragalii.
Sub vantul drept, caicul juca tot mai aproape.
Atunci, cu ochi de seara si-abia deschise pleoape
(Caci, grei de-ngandurare, nameti ma napadeau),
Cu ochi ce cheama somnul din goluri si il beau,
Imi deslusii deasupra, inghemuit pe-o barna,
Un turc smolit de foame si chin, cu fata carna,
Cu mainile si gura aduse la genunchi,
Trei petece razlete i se tineau de trunchi.
Cand vasul fara nume trecu prin dreptul nostru
Un fund de vad ii prinse si pantecul, si rostru.
Cutreierata, apa jur imprejur undi
Si glasui un pase intr-astfel:- Efendi,
Corabier si oaspe in porturile mele,
Primeste-aceste daruri si-aceste temenele:
La nava ta se cade pe branci ca sa ma-nchin,
Ca banuiam caicul lui Hogea Nastratin.
Un zvon ne turburase. Ziceau: a inchis supt ape
Rasfatul ce nici marea turceasca nu-l incape,
Si usuratul Hoge, mereu soitariu,
Incheie-acum Bosforul cel limpede-n sicriu
Cu malul giulgi. - Eu, unul, n-am vrut sa cred. Si iata
Lucesti in bucuria cetatii inviata!
Dar ne mahnesti c-o fata prea trista; hai, curand
Nu sta pe punte, coabe cu pantecul flamand!
Noi ti-am adus nautul dorit, si sumedenii
De roscove uscate si tavi cu mirodenii.
- Coboara, iscusite barbat, si ia din plin.
Dulceagul glas al pasii muri prin seara lin.
Cum nici un stalp ori sfoara nu tremura pe punte
In gandurile toate, soseau ninsori marunte
Si unsuroase linisti se tescuiau sub cer.
Si deslusit, cu plansul unui tais de fier
In impletiri de sarma intrat sa le desire,
O frangere de gheturi, prin crestete, prin sire,
Prin toata roata gloatei ciulite, rascoli.
Pic langa pic, smalt negru, pe barba Lui slei
Un sange scurt, ca doua mustati adaugite,
Vii, vecinici, din gingia praselelor cumplite
Albira dintii-n pulpa intrati ca un inel.
Sfant trup si hrana siesi, Hagi rupea din el.
*
La Isarlak, cea alba de lespezi, gloata suie,
Dar greii pasi prin ierburi si stuh se-impleticesc.
In ochi, din lancezi ape, cum palpaie galbuie
Si uleioasa, dara caicului turcesc!
