In calmul multor zile de drumuri lungi pe mare
Spre sanul adancimii fluide am privit;
Iar ochiul meu launtric e inca napadit
De-a umbrei si-a culorii bogata-amalgamare:
Cand repezi, cand sticloase, si umede si rare,
In orbul marii limpezi — tezaur negrait —
Rasfrangeri fara numar, pe rand au oglindit
Multipla aparenta si vecinica schimbare.
Dar mai apoi Crotona, cu zidul dorian,
M-au despartit de-a pururi de glaucul noian
O, Iön Duhul Spartei incrunta stramta zare;
Si sus, prin golul noptii — mai trist si mai sever —
Cetatea siderala in stricta-i descarnare
Isi dezveleste-n Numar vertebra ei de fier
|