Sa nu prelinga, sa nu pice
Viu spiritul, robit in ea,
La azimi albe sa-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.
Sori zilnici, grei, ardeau sub dunga,
Usor sunau in rasarit;
Si nori ce nu stiau s-ajunga
Si muntii, cati va fi-ntalnit,
Suiau cu iezerii, sa cate
La anii falnici, douazeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp taiat cu sabii reci.