in zare ies din neguri
basmalile-nserarii. Si noptile cu luna
ma-ndeamna sa te-ascult. Si cu te chem la mine
sa te lipesc durerii, Caci ne-a lasat pe lume
nemernicul trecut Saraci ca doua ierne
si plansi ca doua ape, Ce-n ruptul lor ingana
un dor nemarginit. Si cand ne-a fost mai rece,
eu te-am simtit aproape, Caci mai cu-alean ca tine
pe lume n-am gasit.
Tin minte anii schilavi,
albastri de-a lor bruma. Trecand desculti pe ghiata
durerii sufletesti, Cand vatra noastra stramba
o miruiai cu huma Si-apoi plangeai amarnic,
cu ochii la feresti. Iar noaptea langa soba
cu-n papusoi in poala, Miscai intr-una bobii
cetosului noroc Si cat erau de dulce
prezicerile tale, iesite din cuptorul
dorintelor de foc.
Nu s-a intors tatunea
din marea batalie, Caci moartea-l cunoscuse
c-o viata intre vieti. Si am ramas noi singuri
sub zarea cenusie Sa ne gasim faptura
sub albe dimineti. Asa ne-a duce drumul
prin lumea lui hoinara, Asa ne-a fost povestea,
de am ramas povesti Azi, cand ma cheama apa
in zvon de primavara, Cu martul tau albastru
ma strangi si ma-ncalzesti.
|