Pe campurile verzi caii volnicelor herghelii Cu narile spulbera praful zilelor aurii.
De pe-un grind inalt, in lacuri, incadrate-n rame. Le curge smoala invalmasitelor coame.
Tremura capetele lor in apele tacutului rau, Iar luna nazuie sa-i prinda-n argintatu-i frau.
Dar sforaind, speriati de propriile umbre,
Spre noua zi s-avanta s-o stranga-n coame sumbre.
Primavaratica zi a prins sa le sune cailor in urechi, Cu zumzetul mustelor verzi, cuprinse de strechi.
Iar mai spre seara caii prind din urechi sa toarca Si pe campia-ntinsa, la fuga manji se-ncearca
Iar tot mai rar rasuna ecoul sub copite Aci se-neaca-n valuri, se-agata de rachite.
Iar unda se inalta spre stele, crezandu-le aproape, Si spuze verzi de stele cad licurici pe ape.
* * *
Dar soarele s-a stins, tacere-i pe campie. Pastorul doar din fluier un cantec mai adie.
Si caii hergheliei, cu fruntile-aplecate, Asculta cum suspina o inima de frate.
Ecoul ii saruta pe bot si-i mangaie pe spate
Si gandul lor ii poarta spre campuri neumblate
Iubind lumina zilei si-al noptii intuneric O, Patrie, eu tie cantarea mea ti-o feric!.
|