Toamna. Campul e mort Departarile-s triste si pale. Vantul trece tusind printre frunzele moarte de mult O, de ce nu esti tu, draga mea-n nopti de jale S-ascultam in vartej al iubirii tumult?
Eu te-astept la fereastra. Oblonul de-afara Tremura scartaind. Geme-n horn un suspin, Iar pe fata-un sarut simt, e-al tau de-odinioara Peste deal serpuind suie-un drum spre Destin
Iar pe drum ratacesti tu, o, dor, dor pribeag,
Eu ti-aud clopoteii sunand si vad troica fugind La castelul pustiu cine sta ca o statuie-n prag? Cine plange nebun? Vantul geme mugind?
Zboara frunzele-n vant., frunze vantul le strange Si-mi bat crengi in feresti, poate-i aripa ta? Nu mai pot suferi chinul meu! Cine plange? Te implor: taci, o, taci! Nu te pot, nu te pot ajuta!
Vai, tu singur cu tine vorbesti, renegandu-te insuti.
Ah, veniti inapoi, clopotei de argint cu suspin de cutit..
Noapte adanca Iar toamna inabuse plansu-ti
O, Destin nepatruns, - sa iubesti pan-la chin si sa fii despartit!
|