Doi ochi de sticla ma faceau sa sufar La Ceainaria Serii de pe cheiuri. Tu, mare,-ti vezi si-acum de obiceiuri. Te legeni inca, lujer de nenufar.
Am cxinoscut la Danzig o femeie. Privea absent ca-n Crima si pedeapsa. Ori soarele, ori melcul de pe coapsa a-ntors-o catre mine dinspre-aleie.
Si-a ridicat ciorapul ; imi zambise - si-am zabovit sub firma violeta a dupa-amiezii, muti ca-ntr-o vigneta. Mai tremuri inca, floare de narcise ?
Sa nu-si intepe-n ele vreo vioara, medalioanele de-email si dantela si le-aplecara, in treacat, de la vela
trimisul niov al soarelui de vara.
(Dintr-un poem pierdut)
Am cunoscut la Danzig o femeie. Ploua marunt ca-n
Crima si pedeapsa. Surparea moale-a umbrei de pe coapsa starni o vela. Negre orhidee
pe brate marea-n zori ii aruncase ; visa-n nisip, vindea acuarele la trecatori ori au strigat-o ele - eriniile nordului pletoase.
Am scos un crin si m-a privit agale - oprita-n pragul cafenelei scunde - cum umblu-n zarva zalelor rotunde din cosul cu tristeti orientale.
Profilu-n seri de neagra orhidee tacerea vorba zambetul privirea Si-aceleasi crengi scandau nemarginirea. Am cunoscut la Danzig o femeie
Se lumina un yaht iesind din rada ; se departa usor o pacla rece ; eriniilor nordului, cum trece, le auzeam convoiul Siesi prada,
surpase gandul albe cataracte, si-amiezile tacerii statutare inzapezeau pe lespezi de racoare ca-n soarele etruscilor, Socrate.
Din lut si-azur, din abur si bucate, mireasma solitudinilor pure
incaibara hatisul de padure varsat in somn ca luna pe-o cetate.
Vindea pe strazi surasuri si amoebe ori ceai - in port, ori (toamna) mirodenii De briza marii-ncet furati si-a lenii, sculptaram le"gi de care n-or sa-ntrebe
nici soarele, nici vantul. Sunt durate ce nu raspund la nici o intrebare. Starniram legi - si ele trecatoare - si-un yaht cetos plutea-n singuratate.
Tacerea mersul fosnetul privirea
Din cosul cu tristeti orientale ma-nlantuia plangand o mana moale. Si-aceleasi crengi scandau nemarginirea.
|