Cinele la care ne-am oprit, ogoarele
ne-au sucit sufletele, ne-au secat picioarele.
Paminteni, adastam. Atitea scorburi, atitea riduri.
Noi am scris cu nevroza pe ziduri
si-am colindat neurastenia, sa bem
igrasie din ploaie, rachiu din poem
otrava murdara, tipatul spin
De douazeci de ani scobim intr-un plamin pentru tinerete, pentru pacat -ne-njunghie frumusetea, in care n-am intrat.
Cu miinile ciungi, tatuate
ne ducem in circa pustele departarilor toate
carnea inteapa, - zapezile, anii
ne-au spart inimile, ne-au omorit bolovanii.
- Linga marginea vorbei, la cina,
semanam soare, culegem vermina
la fundul puritatii, fara gramatica,
dispretuim cumintenia reumatica
a insilor bolnavi de centimetri patrati.
Avem umbletul suplu, dar pasi tulburati,
ne gituie masura, ne pune catusa
geografia unor molii cu belciugul la usa.
Noi suntem nebunii care vor muri
pe marginea dintre noapte si zi
fara imbracaminte, fara adapost
linga toate intelepciunile veacului prost.
Peste o suta de ani veti veni inapoi
sa intrebati de inscriptii, sa vorbiti despre noi
scirbe ale lumii cu gravitate de gong,
trintite comod in sezlong.
Lasam perdelele, induram frigul; pentru bruma
nici intelegerea voastra, nici bucuria postuma
nu ne mai trebuie. Ci, numai, frumos
s-auzim cum umbla griul pe jos,
cum ingerii ne cheama - in mina
cind tinem trecutul (fintina)
din care bem cu miinile-amindoua
apa rugaciunii mai tare, mai noua.
|