Cararile nemerse inca ma mai tulbura, Intunericul umbla printre cruci ca un copil. Ne nastem si murim in exil. Singuratatea trece cu buzunarele pline de rani.
Care mai devreme veti ajunge la mine mai suc de cucuta, mai maini de omat? Soata lui Lot, cand a privit indarat, in stana de sare prefacuta a fost.
Epilepsia toamnei si-ncepe viclesugul. Drumu-i plin de noroi. Cu sangele-n plisc, vremea s-a rostogolit, s-a rostogolit ca un disc peste lespezile trecutului.
Perdele de os la case tacute. Ma gasea dimineata ghemuit de pereti. Mi-ai luat sufletul si-ai plecat cu el la hereti, prin lumina lunii pascuta de ciute.
Destrabalata, stepa ingenunche-n ploaie. M-a luat frigul ostatic si-mi tine-adapost. Mi-e foame de ceva care n-a mai fost, de-o catastrofa sau de-o bucurie.
O sa se faca tarziu ca-ntr-o rugaciune ori o sa se faca urat ca-ntr-un cosmar? ierburi vehemente cu izul amar tin noaptea de frau, si-o spinteca-n camp.
Noaptea tusesc oamenii si copacii.
Latra un caine, cade o frunza pustie.
S-au intors cuvintele in salbaticie,
iar intunericul umbla printre cruci ca un copil.
|