Ma-ntorceam de la propria mea inmormantare. Fusesem pus sa vorbesc despre mine. Dar am uitat unde si am uitat cine iesea din tintirim c-un ospiciu-n spinare.
Palcuri de flacari. Fumega primavara.
Spectrele caselor se lipeau de asfalt.
Era inchizitie - ev mediu - era cald -
se destrama soarele bateau clopote cadea seara
Seara cantau fetele vesele din Diisseldorf. Ele si cand vorbeau cantau. Si veneau si plecau
amurguri amorfe prin vazduhul amorf.
Iar orasele orasele aveau parul balai.
Am trecut pe langa tine Doamne, ca pe langa un zid
parasit. Veacul e atat de obosit ! Oamenii imbatranesc de-acasa pana la tramvai
Solzii crapilor ori mustatile somnilor or sa-si faca din noi asternut. Am jucat. Am pierdut. Nu-ntrerupeti jocurile, domnilor !
invesmantat in vulturi, in mit si minereu (dar am uitat unde si am uitat cine) venea catre mine - necunoscutul ferestrelor, luna sau eu.
|