Profetii din care ies vorbele noastre
iarba din care li se face ochilor somn
sarpele negru al izvoarelor, femeia din usa (straina, femeia)
n-au fost pentru tine - tristule, iubitule.
Stiu o inima unde incepe dragostea o data pe an
stiu o durere pe unde intra pasarile-n biserici sa-ntinereasca
stiu o vanatoare verde-n care caprioarele nu si-au mai gasit inima;
cantand mi-auzeam iubita despre un fluviu ciudat
si despre-o-ntamplare uitata cantau inima, vantul,
cu regi istoviti inserati in orase,
cu fete marunte iesind din pamant,
cu vorbe de moarte, os langa os.
Iar zarile leganau si ele, ape vechi leganau cu poduri mari, cu maini incolacite, cu porturi in mers, cu ploi, cu unelte duse-n pamanturile de departe, unde
- de langa inima oricui - alungati, regii-n sandale au fugit din oras
iar bratele, bratele n-au mai fluturat in cetate.
Ai putea sa mergi mai departe, iubita mea, ai putea sa treci.
Putrezeau steaguri albe-n camp, putrezeau steaguri albe
Si inima lumii, inima mea canta un cantec de moarte
povestind despre apele stranii.
Nimic n-a fost pentru tine, iubitule Rugineste
in pahar, lumina, ca un ochi la fereastra.
- Dragostea mea, nimic n-a fost pentru tine. Os langa os, batranii insereaza.
E un copil sub frunte care plange,
e o minune in lucruri care nu se mai implineste.
Oaspetele negru sosit in padure strain a intrat, strain a privit. Ca sa se faca liniste in plante
- intelept, falnic, amar -
noi coclim in lumina soarelui, asijderea parului toamnei.
Stiu o comoara in care intra sarpele o data pe an,
stiu un camp de bucate prin care - daca treci - se face frig intre oameni.
Prin case de oameni totdeauna intra cineva cu inel,
femeia se intoarce acasa mirata,
copiii se asaza in pereti, la fel cu desenele.
Ai putea sa treci mai departe, iubita mea, ai putea sa treci
Vaslesc in mine, vaslesc in singuratate. De langa inima oricui, pana la profetii din care ies vorbele noastre, bratele nu mai flutura, bratele cad indarat in pasarile impuscate
|