O, se cuvine a amana in limbul frunzelor acest mecenat al cristalului. Fosnetul unui camp de lumanari si roua ce cade pe otelul nepasator al armelor. Tu dormi, umbrele te invaluie in mantia lor la frontierele unde functionarii vorbesc pe soptite intr-un ignorat idiom al taranii. Ca un text intre paginile cartii nescrise, ca un trup de copil in sicriul de sticla in timp ce vantul stinge toate lampile lumii si exhortatia maestrilor ce intrerupse. Ochii mei citesc pe marmura irisului tau o inscriptie ce vesteste un uragan nimicitor din intunecatul Saturn. Cerneala devine in cartile sfinte mai neagra, porumbelul se calcineaza incet sub invelisul lui fragil de calciu.
|