paraseste acest lupanar al cuvintelor
in care rasuna tamburinele spaimei
scarbit de taifasul himerelor
palid, cu aureola de fum a tigarii stralucind
ca o lama de ghilotina in jurul capului tau
in limpede miezul de noapte iesi pe terasa de
sticla obrazul tau precum argintul vechi, ca piatra
lustruita de sacrificii tabacit e de lumina indepartatelor stele ce matura de pe acoperise de tabla prafaria unui
mare oras fosnind prin ganguri umede cu sobolanii in timp ce in sala pustie a armelor liliacul se izbeste de stralucirea sabiilor e miezul noptii, iti spui, e vremea sa achiti urletul haitei, gatlejul de os al
cocosului, roua aschia de otel din carne bucurandu-se de privelistea spiritului condus intre sulite si mai ales cheia cu care patrunzi tacut in odaile fulgerului
e vremea cand ingerul citindu-ti poemul orbeste iar vremea scribului consemnand intamplarea devine
vant frunze de flacara in aerul rece al noptii fosnesc auzi cartitele purtandu-ti stramosii in spate
izvoarele vorbind intr-o mie de limbi
(babei fluid conciliu al mortilor)
retrage-te deci cu mantia ta de umbre si nelinisti
in cala unei melancolii amanate
la negotul tau cu himerele
ci nu uita a inchide fereastra
prin care fulgerul indepartat lumineaza cina
la care soptesti cuvintelor
unul din voi ma va vinde.
|