Si totusi camera alba trebuie descrisa. Amanuntit.
Disecata de bisturiul ascutit al privirii, oprita de-atatea ori pe
conlra-greutate de portelan a lampii nemtesti atarnand din
tavan. Stii unde esti?
Dar de unde sa-ncepi?
Aminteste-ti mesele albe de faianta din sala de disectie.
Si trupurile de un galben cenusiu, ca de banana, intinse pe mese,
Si dexteritatea sefului de lucrari, facand o incizie longitudinala.
Adu-ti aminte si fa la fel. Dar cu sfiala. Asa cum se face
o trepanatie craniana.
Si nu uita: ceea ce faci nu e o disectie. Ci o vivisectie.
Poate sa doara, poate sa moara.
Umbla cu grija printre straturile vii, palpitande. E-n ele
si viata si moarte. E chiar Fiinta ta.
Carnea ta de secunde.
|