Gradina de iarna nu este locul in care
Floarea de carne insala vesnic inselatoarea natura
si chiar daca ar fi asa Gradina e muta:
ea nu are gura,
sub stelele ei nimeni nu doarme.
Ea nu este gradina potecilor care se bifurca,
ea nu este un spatiu ovoidal
care urca dintr-un vis argintiu cu fluturi de-argint,
ea nu este un loc in care florile mint,
ea nu este un fel de poveste
a unui singur anotimp.
Ea nu se petrece in timp.
Ea nici nu este.
Ea nu poate fi deci razuita cu lame, bricege, cutite,
indepartata cu buldozerul, sapata in toate directiile,
calcata in picioare, dinamitata, sparta (asa cum spargi
cu dintii, muscandu-l, un pahar, noaptea, intr-un bar,
sub privirea ingaduitoare a celor din jur,
care la randul lor nu exista.
Doar sangele curgand pe tejgheaua de zinc este,
doar el se petrece in timp)
Ciudata poveste. Ciudat anotimp. incearca sa uiti,
mergand spre casa, Gradina de iarna.
Sub salul ei negru Fecioara te-asteapta in Poarta.
Paseste. Asa. Mai paseste o data.
Sub numele spus se mai ascunde o roata a intelegerii,
o roata indepartata, un disc auriu planand deasupra campiei
din vis. Paseste:
Poarta, incet, s-a deschis.
|