| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Moartea
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Foti
|
|||
| (Spre necunoscut) | |||
|
|
|||
| Vajie vantul prin ramuri golase; Frunzele, galben covor, peste pajisti Zac, prin valcele, pe toata cararea. Zboara cocorii siraguri-siraguri. Frigu-i goneste din urma cu biciul. Pasarea-i dusa, padurea pustie; Clinchet de clopot se urca din vale. Turmele pleaca, pastorii coboara Muntii din Phrygia, jos pe campie, Mug de departe cirezile-n plaiuri. Ceata, de doliu tulpan sta pe piscuri, Clarul izvor e-n sudoare si plange, Trista e firea si cerul bureaza. Palida fata, cu ochii de aur, Toamna isi cerne, din sita-i subtire, Margaritare de bruma si jale. Pleaca pastorii, sumanul pe umeri, -Iarna-i aproape cu caru-i de gheata. Tras de-armasarii sirepi: Ger si Crivat. Pleaca si turmele, pleaca si toamna. - Iar tu, Adonis, pe pajistea sacra, Tot o astepti dinspre Paphos sa vie! Totul intr-insa-i topit ca fiorul! Sangele tau intr-al ei clocoteste. Clipele zboara si dansa nu vine. Trist e Adonis ca firea ce moare. Cerul scrutand, in tot astrul ce-apare, Vede pe dansa sosind sa-l mangaie. Zilele-i par vesnicie si moarte: Ea i-a fost soare si lume, si viata. Somnul s-a dus, - randunica in cuibu-i Poate odihna avea daca puii In maini haine se zbat, se-nfioara? - Palid ca frunza ce cade in codru, Firav cum creanga ce-si pierde podoaba: Sufletu-i gol ca livada-camee. Vantul durerii se-ncrunta intr-insul. Lacrimi nu are sa planga obida-i -Toate paraiele stranse-mpreuna N-ar fi putut sa reverse cat ochii: Jalea imensa si neagra, abisul. Doarme turbarea mocnind sub cenuse; Lancea-i un cerb ramuratec strapunge; Spaima-i la lup si la ursi in padure. Vremea puterea-i cumplita o scurge. Mantia-i alba si-asterne azi iarna. Negura-i firea: in el intuneric. Nici o speranta nu luce pe ceru-i: Moartea-l pandeste si moartea-i aproape. Fiarele intra-n culcusuri din pesteri, Umede cuiburi, dantele de gheata, Toata podoaba! a vantului suier: Cantec, ce parul din cap ti-l zbarleste. Numai Adonis e singur in munte; Trupu-i nu cere odihna, nici hrana. Inima-i stinsa, abia daca bate Palid opait pe culmea furtunii. Gandu-i sa moara, la ce bun e viata, Visul ucis daca zace in pieptu-ti? Visul e soare si noi: intuneric. Moarta-i visarea, in inimi e bezna. Gandul de groaza ingheata in creier; Tocmai ca-n pestera cresc stalactite: Umed e-ntr-insa si jale, si moarte. Vesnic asteapta si ea nu soseste. O, de-ar veni! Prea tarziu o sa vie! Visul il doare ca rana in suflet, Sanger' otrava sorbita placere. Dulcele-aduceri aminte in stoluri Palpaie-n fata-i, ca fluturi ce zboara. Dar de departe ca tunet rasuna; Groaza desteapta ecouri strivite. Vine pe vifor calare furtuna. Urla padurea, se vaieta lupii. Ce iad deschide pierduta iubire!- Urla si fagii frangandu-si tulpina. Urla pamantul, urgia se-ncinge; Cresc, ca si muntii, nametii gigantici. Totusi Adonis o-asteapta, o vede, Crede ca-i ea, cand deodata rasare, - Poate sa uite atat-adorare? Vraja cea dulce se poate sa-nsele! -Vastul fior ce-i ucide fiinta Sa nu-l resimta chiar numai o data? Fost-a ce-a fost - caci a fost nu mai vine. Dusul s-a dus Dar mistretul s-arata, Coltii iesiti ca pumnale s-avanta; Fiara ranjeste si grohaie-n mersu-i. Sare Adonis, cu lancea-l izbeste. Iute dihania ihtr-insul s-arunca, Dintii in trupul de floare infige. Moare cu monstrul alaturi Adonis. Plangeti Fecioare din Byblos, pe-Adonis. Iata pleiadele, ochii de vadane Dintr-a berbecelui coarne desprinse Lacrimi revarsa pe-ntinsele plaiuri. Plangeti, caci iata livada-nfloreste; Plangeti, caci Venus din Paphos pornit-a, Beata de chinul placerii nestinse, Buzele arse de setea iubirii; Nesatiosu-i amor o striveste, Ca pe-o petala de roza: - o stanca. Plangeti, Adonis e mort si cainta Venerii vine tarzie acuma. Smulsa din patul orgiei nebune Umbla salbatec natura cea casta, Nemuritoare pe buza-i s-o simta. Zana alearga si plange pe-Adonis. Sangele-i a-mbalsamat tot izvorul; Sangele-i supt-a setoasa tarana, Falnic dintr-insul tasnind mii dedite. Vede Zeita, le strange la pieptu-i, Buzele-inmoaie, adanc le absoarbe, Toata suflarea-i de foc - le-o infige Ca sa re-nvie pe-Adonis frumosul! Vasta natura nici cand ce nu moare, Primenitoare, mai juna tresalta; Vesnic aceeasi si vesnic tot alta. Rupeti tulpanul de doliu, Fecioare! Byblos rasune de cant si petreceri! Iata revine pe coarne de taur Cu ghiocei, si pe par, viorele, Zana ce-arunca pe plaiuri bogata, Scumpe smaralde, pe ceruri safire, Care in inimi strapunge fiorul C-un spin de roza, - al dragostei calde: E Primavara! invie Natura! |
|||
Pune poezia Moartea pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |