Zvarlit cu fata-n iarba, ca o ganganie blanda si mare, impilat de moarte, doarme taraneste si zace de departe i se vad degetele de Ia picioare, cum sta trantit in plasa lumii, de insecta rapace; cu gura-n pamant, parca ucis in batai, prin orbite-i putrezesc pietrele ochilor frati; pe sfecla fetei, livida, spalata sa fie data la oi, se coc tumorile vanatorilor, ca mugurii degerati.
Se-nfierbanta rupturile carnii, de vana de bou; parca i-au ros caii samburele gigantic al capatanii, parul ca frunza de stevie-l bate vantul fara ecou -umflat de apele zoioase ale raului minciunii, pe branci, parca-ncercand sa-si smulga din razor monstruosul tubercul al capului sau de dihor.
injur e numai vantul lingau si ipocrit, zvarlind in arbori navodul razelor de soare -intins sa se zvante pe puntea unui vapor de pescuit, cu ochiurile incarcate de pesti strangulati, de mortaciuni
desfigurate-n stransoare
Gigant zvarlit cu fata-n iarba, pus cu botul pe labe, atarna-n cangea soarelui ca o bucata
putreda, de
momeala -curge sangele din el ca dintr-un sac din care galgiie
boabe -
pe urechea sparta, rosul primordial se da la iveala.
Greu ca un morun zdravan -de vreme ce mainile rupte la gura par aripi de peste, de vreme ce furca de fantana a cracilor lui de taran s-a rasculat pe doi astri sub care putrezeste:
cu botul pe labe, cu gura-n tarana, pare c-a tabarat pe iarba, dedandu-se unui cumplit viol si prins asupra faptei, nesabuit, de fiara batrana, l-a strangulat zeul in iarba caltoasa ca panza de tol.
Doamne, ce prunc izbavitor, fiinta din fiinta unui zeu s-ar fi izgonit din lacomia carnii gigantului asupra ierbii -de-ar fi fost aceasta cadere ultima si-apasarea ce-o face
hoitul sau, sa fie ceea ce fac, in caldurile toamnelor, cerbii.
insa iarba-l tine pe piept adormit neputincios; duhoarea sangelui ce i-o boraste-n fata o nauceste; si ea se lupta din rasputeri sa-l zvarle sufocata de aburul durerii din mate.
Urias cazut in plasa de paianjen fara sat, il coace soarele de seara ce pe-un batal la protap -zace-n iarba ca un dropioi batran cazut in lant, uscandu-i-se gheara piciorului stang, de i se scurge
sangele-n cap.
Sub nasul lumii si-a bagat astfel degetul mare,
de i se vedea unghia ca o streasina de manastire acoperita
cu branita -copia Iui scortoasa pe care-a vindecat-o cu sare, intinsa la apa rece a raului fara granita; sub unghia aceasta s-a troienit pamantul stramosesc, val de aparare, porti incercuite cu lant, transee in care se vad arcasii cum incaruntesc prefacuti in tufisuri de salcami, si otetari - simpli arbori
de sant.
Acolo, la stangul gigantului pus cu botul pe labe,
la degetul mare, sub unghia crapata ca piatra de moara
harbuita, legata, cu picaturi de plumb si scoabe -
s-a adunat pamantul celei mai manoase bucati de tara.
Gigant cazut in iarba, ca pasarea lovita-n piept cu ochiul urduros al farului ce lacrama lumina -o mana nevazuta-l tine de piciorul drept ca pe-un animal cu lana multa, trantit pe rogojina.
Cum sta rascracanat, de parca se-atine la boi,
din randul degetelor gatlanoase ca niste prune,
se ridica degetul heghemon, scurt si teapan ca gatul de
ratoi, dand un sut in botul gros al Soarelui-apune -solzos ca o soparla cu creasta, in fruntea celorlalte, gheboase, jupuite ca nodurile unei
franghii, cu care s-a masurat mireasma de mosie vasta a pamantului parintesc de sub unghii.
Mosie, Patrie - si daca nu duhneste-a carne putreda
a sange acru, a bors de transpiratie, si-a scarba tuturor privatilor, aceasta se datoreste fluviului de sudoare, vechi si sacru, curgand din apeductele de os ale batranilor, in crucialele
vene al stranepotilor
Pamantul de sub unghia gigantului, patria mea, ogor de
aur, adevarata tara a clasei mele mame, tarina manoasa, aluat negru si gras ca sangele de taur, caci din pamantul de sub unghii ale gigantului traim si nu
stim de foame.
Trantit cu fata-n iarba raioasa ca pielea vacii,
nepasator de sine, cu botul pe labe,
bag seama ca-i pe moarte de vreme ce gandacii
urca pe el si-l umbla ca pe-un sac de boabe:
bag seama ca-i pe moarte de vreme ce bondari
si gargaritele - din cele ce-mping oua si sfere de galega,
roiesc in carduri nepasatoare, si grase, si mari
de se lovesc unul de altul, se rastoarna si se-ncaleca.
De vreme ce stoluri de muste-i dau roata trupului cu zumzaiala si forfota, cu spaima si turbare -traind ca trantorii in miezul stupului, unde se plamadeste mierea acestei tari multe veacuri
agrare!
|