| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Profetie de George Cosbuc Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Vine iarba
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Gheorghe
|
|||
|
|
|||
| Vine iarba, inspaimanta orasele; nemasurat le incearca, din adanc; simt forfotind, misunand, navalind grauntele, samburii, spicele uzurpate, pasunile pe care s-au intemeiat. Primavara se apara, uzinele din campie; se simt ridicate de ierburi mustoase si ele topesc zi si noapte otel ca niste cetati nencetat incercate; Ia lupta nasc scuturi si coase cimenteaza masini pentru pluguri, dezleaga corabiile cu seminte si fructe s-aduca minereu, minereu, minereu A doua zi ies ziarele sa cante barbatii ce-au stat mai mult Ia cuptoare, pe-aceia carora iarba nu Ie citeste naframele unde se-nseamna mai dinainte-asezarea focului pentru plamade metalice. Dar nimeni nu recunoaste-adevarul ca iarba se scoala primavara muscand hartile de previziune si calcul, ca barbatii cei tineri sunt nevoiti sa le-adauge, sa le scrie din nou, sa le voteze-n sedinte Nu asteptati cand spala luna campiile, dac-auziti semintele tipand prin somn de bucurie ca vantul le duce la radacina podurilor de otel- se asteapta sa se nasca deodata scuturandu-se de uzinele de pe ele. Nu radeti cand iese ploaie in lume, nu apa suna pe cuptoarele de fier- atunci se aud alunecand rabdator firele cotropitoare, de iarba; le suna picioarele incoltite inca de sus, tipa sa se sprijine unul pe altul Adevarat ca ziarele lauda zilnic barbatii cei tineri prevazatori si-ntelepti; ca uzinele au fost incercuite cu plopi- dar este si mai adevarat ca toate acestea s-au izvorat din lupta oraselor cu vesnica iarba cotropitoare; li se da loc teilor si castanilor, ierburile sunt ocolite de uzine si case, ca niste copci desfacute in gheata pe unde vine sa rasufle iarba pamantului Nu va jucati niciodata cu iarba; daca as pune un maldar de fire salbatice la temelia celui mai trainic palat intr-o noapte s-ar despica toate turlele ca un depozit de iarba de pusca atins pe-o fereastra, de fulger Parca voi nu stiti toate astea? De ce nu mai stau trenurile zi si noapte si le trimiteti din oras in oras? impotriva cui isi fac ele calea si de ce le-ncarcati tot mai greu? Cat mai mult otel, striga ziarele, cat mai multi tarani plecati de-acasa, sa-nvete mai bine vechile lor mestesuguri cand ieseau cu poala-ncarcata pe camp azvarlind in fata samanta de iarba! Si vara li-e frica oraselor de iarba; ea navaleste la calea ferata, poate rasturna pietrisul terasamentelor, o ard insa rotile-n fuga, o opareste aburul locomotivelor, o-nnabusa vagoanele de pietris iar ceea ce nu s-a putut astfel starpi ramane-n seama batranilor feroviari care trec de la im canton la altul ciopartind firele dintre traverse- atunci cand se afla la varsta curajului, pe cand i se zamisleste samanta, de-aceea o starpiti fara-ngaduinta mai inainte de-a i se-mplini soiul, lovindu-i navala din viitor Dar toamna e teama sa mare de iarba; fumuri pacloase leaga gradinile, iarba se-aude m flacari trasnind, ne-ngenuncheata, aparata-n samanta; vantul de toamna alearga s-o sprijine o seamana prin toate sparturile zidurilor, pe langa suruburile slabite la poduri, prin cele mai ne-nsemnate taieturi de otel. Toamna e teama cea mai mare de iarba, de iarba viitoare si neprevazuta; ploaia o poarta, bulbucata, pe jos pe sub pietre si schele, navalnic prin toate conductele oraselor noastre; cand mucezeste tutunul in buzunare, cand pulberea dulce a verii dospeste-n mansetele hainelor de la uzina- se pregateste valul prielnic de viata in care sa se poata tine pe sine Din lupta cu iarba va nasteti cand vi se vad fotografiile-n ziare cu copiii pe umar, la demonstratii, stiti voi de ce-i tineti cat mai sus- sa va vada iarba, iarba cea de departe sa se teama de voi, cei din viitor; impotriva ierbii cresteti copiii; invatand de la iarba cum se-nmulteste cresteti copii, baieti multi, multi barbati, fete multe aduceti pe lume- ei dorm mai usor si pot banui cum creste, pe unde se strecoara iarba spre noi. Azi noapte-am vorbit cu Sfinxul Egiptului- singurul care nu se teme de iarba, dar atunci cand am vrut sa-l aduc inspre mal, unde iarba vine-ncontinuu pe lume, a sarit sa ma muste de maini si de gura. Marea sedere a lui, vesnicia de viata, se vadea multumita nisipului ars; piramidele insele, tinute de paza, vin si se duc fara seaman in veacuri fiindca iarba n-a ajuns pin'la ele. N-a ajuns inca la ele de tot dar Sfinxul se roteste pe dupa soare banuitor presimte sub inima sa de granit cum vine, cum staruie, cum se-ndarjeste, cum il ameninta iarba incet, macinandu-l cu samanta zvarlita in el impinsa de vant si de soarele insusi ca norii de grindina-iarba de maine. impotriviti-va ierbii, nu va lasati ierbii! |
|||
Pune poezia Vine iarba pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |