Cumetria cioarei cand s-a numit privighetoare

Ce nume sa-si dea acuma?
Ca e lucru-nsemnator!
De la nume-atarna toate
Si trecut, si viitor.
Dar cioara, de! e tot cioara,
Si astfel se socotea:
Nu-si mai vedea de loc ciocul
Si trupul nu-si mai simtea.
Se gandi cum s-o brodeasca
Si sa-si cate vr un nasic:
Dar nasul i-o da vrun nume
Ce n-o plati mai nimic.
Haide! singura se face
In biserica de cas
S-alde popa, s-alde nas,
Ca sa fie bine pace:
Fara sfada, fara price,
Ramane zis ce-si va zice.
Se numi privighetoare,
Pasaruica cantareata,
Unde canta pe racoare,
Stii, colea, de dimineata.
Si zbura de bucurie
Biata cioara cand gandea
Ca cioroii or s-o tie
De poet si pasarea.

Iese-acuma ingamfata
Si la lume se arata
Si ne-nce pe a canta.
La-nceput cotofeneaza,
Glasul si-l mai subtiaza,
Dar ce-i faci? ca e tot ga!
Tipa: ga! si ga! rasuna;
Pasarile se aduna,
Asculta si aud: gara!
Se uita, dar nu vad cioara.
Dihania-nnebuneste,
Canta — cine-o mai opreste?
“Sunt — zice — privighetoare
Si Dumnezeu mi-a dat dar;
Sunt pasare zburatoare.
Care de pe langa mine
Va zice ca nu cant bine,
E mare, mare magar.”
Si eho raspunde: gar!
Pasarile aud: gar!
In tacere o ascult;
Se apropie mai mult,
Fiecare o priveste,
Fiecare isi zareste
Fulguletul, pana sa,
Si-ncep a ti-o dezbraca,
Scuipa-n gura s-apoi zboara.
Poetul ramane cioara!