Uiet, urlet s-aude! colcaie, sare pamantul,
Tremura, zguduie, salta, colcaie, crapa, plesneste.
Zguduie iar, rastoarna; trosnet, tipat s-aude,
Spontaneu lumea se-nchina. Domnul trece-n manie.
Si crima se ascunde, pacatu-ncremeneste;
Tot pacatosu-asteapta al lumii, al sau finit;
Pamantul il inghite si cerul il striveste,
Iar dreptul la cer cata, si Domnul s-a-mblanzit
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce spaima fu aceasta! S-a-ngreuiat pamantul
Flori prin a lui vine fulgera, serpuiesc!
Isi scutura povara, ca a pierit Cuvantul:
Se bucura nedreptii, saracii flamanzesc.
Si cata fardelege pe dansul il apasa!
De sus cata trufie striveste pe sarac!
Sudori de sange cate p-a trantorilor masa
Si ce de viclenie! ce noduri se desfac!
Si lenea se imbuiba cand muncitorul geme,
Cand gheara nedreptatii intr-insul s-a infipt;
Din carnea lui sfasie, stapana p-a lui vreme,
Stapana p-a lui paine, pe viata-i mai cumplit.
Ecclesia cazuta e muta, surda, tace.
In van saracul striga: “O, mater, ajutor!”
E vitrega-a lui mater; pamantul n-are pace,
Sa taca biata oaie cand lupul e pastor.
Aceasta Doamna mare, a Domnului mireasa,
Fierbinte la toti mater, odata consola
Pe tot carele plange, s-o turma d-oi aleasa
Si un pastor la lume si pacea anunta.
S-au dus timpii aceia; si Anticrist domneste,
Despot pe lumea-ntreaga, cu varga sa de fier
Altarele distruge, cor umpe si zdrobeste,
Si tipete de sange se nalta pan’ la cer.
Se va deschide cerul, Cuvantul iarasi vine,
De vii si de morti jude. Si mii de cherubimi
Pe palmele de flacari p-al omului fiu tine,
Si lauda rasuna prin mii de serafimi.
Cea cu ochi multi stiinta sunt iutii cherubimii,
Ce va mari pe omul si-l va reintregi;
Si caritatea, pacea sunt blanzii serafimii,
In care cel ce geme atuncea va trai.
Se vor scula si mortii sa stea la judecata,
Cuvantul va alege pe caprele din oi.
Popoarele sunt mortii ce viata nu le-e data,
Ce mintea le-nviaza, le scoala din nevoi.
Iar oaia e saracul ce laptele isi mulge
Si-si da si a sa carne cezarului spurcat;
Si capra e-ngamfatul satrap care o smulge
Si sangele i-l suge, cand laptele-a secat.
Veti fi d-a dreapta, popoli, cand va domni
Cuvantul.
Rabdare, ca intr-insul cei umili vor trai,
S-a voastra mostenire va fi atunci pamantul;
Rabdati, n-ardicati bratul, ca pacea va domni.
Si cand e-ntre voi pace, Cuvantul iute vine,
El numai dupa fapte va imparti si da;
Caci cumpana dreptatii in dreapta sa el tine,
Si fapta-n ea atarna, si fapta va lua.
Sudati, despicati brazda, nutriti lenea ce zace,
Dati painea voi si vinul, le dati la cati le cer;
Ca sacra-va laboare indata se preface
In sangele si carnea a Domnului din cer.
O, farisei! pierit-a a voastra-mparatie,
Cand va veni Cuvantul nu-l veti mai condamna;
Cu glorie el vine si vine cu tarie,
Pieri-va rautatea cand el va domina.
S-au dus zilele voastre, zile de asuprire,
De dol, de nedreptate, de crime, vulpenii,
De ura, de discordii, de sangiuri, de murire,
Caci va domni viata, si mortii vor fi vii.
Asa se roaga omul catre cerescul tata:
“Vie imparatia si fie voia ta!”
Caderea voastra-asteapta credinta cea curata,
La cer aceasta striga, si cerul ii va da.
|
