Ingratul

Ingrate, imi calci pragul in mana c-o hartie,
Imi spui ca ti-e urata viata de slugar,
Te rogi sa-ti dau scapare la simpla ta junie,
Sa-ti sprijin a ta ravna s-al versurilor dar.
Din toata neaverea-mi, sperjur, ti-aduci aminte
Ca drumul invatarii cu ravna ti-am lesnit;
La orice trebuinta m-aveai ca p-un parinte
Si hrana, -mbracaminte, nimic nu ti-a lipsit.
Si vorbe ratacite ti le puneam pe cale,
Si rima-ti zbarnainda mereu ti-o acordam,
Si versuri sotancate, ce n-au nici deal, nici vale,
Pe legiuit semicol sudand le cumpaneam.
Pagane, stante groase, putind de ateie,
Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos,
Si ganduri de pierzare, dovezi de nebunie
Ti le-ntorceam in cuget crestin si omenos.
Jelind crestine rude, in astfel de urlare
Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon
Si, vrand sa-ti schimbi si limba la scurta-ti
cugetare,
Prefaci crestinatatea si ceru-n orizon!
N-aveai de loc rusine cu osteneli straine
Sa te arati in lume: ca ciuma le strangeai;
Si sanatos cu bolnav, amestec de rau, bine,
Contrast de ingrozire, ca ea le infectai.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Te bolnavisi, vipera; cu bratele deschise
Te primii in casa; te-am pus pe patul meu
Si privegheam la capu-ti in ale boalei vise
Intregi si nopti, si zile, stii tu si Dumnezeu.
Plangeam la capataiu-ti, iti rasuflam langoarea,
Racitele-ti picioare la san ti le-ncalzeam,
In inima-mi fierbinte d-atunci varsai duhoarea,
Veninul tau de sarpe d-atuncea il strangeam.
Al tau suflet de iazma in crunta-ti aiurare
Se spaimanta de mine, ca cuget ma privea,
Si grijile-mi plapande i se pareau mustrare,
Si mila-mi ca urgie adanc il sfasia.
Cu alte lacrimi noua iti dam o sarutare
Si te lipeam la pieptu-mi strigandu-ti: fratior!
Te-ncolaceai in spasmuri la blanda mea chemare
Si-n ochii-ti trecea fulger, pe frunte-ti un fior.
Doi ani un cap de vrajba intre scolari, studenti,
Invatatori, tovarasi si clase ingalai;
Batjocura-ti facusesi din cei mai eminenti,
Nimic nu invatasesi si toate defaimai.
Doream sa-ti vaz sporirea: cu multa ingrijire
La impartiri de cinste de privitor mergeam:
Ca demoni de ispita l-a tainelor sfintire,
Asa piereai din scoala, s-aci nu te vedeam.
Te intrebam adesea: de ce la cercetare
Nu iesi si tu ca altii, parinti sa veselesti?

De ce nu te indupleci l-a scoalei regulare,
Sa simti de datorie, c-asa mai mult sporesti?
C-o gura muscatoare, c-o buza d-ironie
Imi raspundeai, pagane, ca n-ai ce invata,
Ca varsta-ti este mare si vrei filozofie,
Si nu aflai capabili spre a te lumina.
Prisos ti-era-ascultarea si buna-cuviinta,
Limbi, stilul, istoria, materia nu vreai,
Fugeai de legi, de drepturi si n-aveai trebuinta,
Ti-erau netrebnici toate, de toate te fereai.
Facusesi vro cinci randuri de basne ticaloase,
Si nu-ti gaseai potrivnic la o himera-fleac:
Rea boala te-apucase, ce cade nu la oase,
Ci-n minte se-ncuibeaza si nu mai are leac.
Impovarat de grija, de und’ sa-mi vie-n minte
Ca rau te apucase manie d-autor?
O! rau se linguseste omutul care minte!
Putin voi a cunoaste cand fac un ajutor.
Gandeam ca e natura ce-n timpul sau s-arata,
Gandeam ca e talentul ce-ncepe-a se ivi.
P-oloaga-ti poezie si proza-ntortocheata
Pierdeam ceasuri si zile a ti le zdreveni.
Te scoli; dragostea-n mine crestea ca rautatea-ti
Si punga-mi — dar ce punga! ca punga nu aveam —

Mana-mi ti-era deschisa sa-ntreme sanatatea-ti,
S-acopar goliciunea-ti, si datorii faceam.
Am martori neguttorii si trupu-ti de vipera,
Ce simte si ea frigul, iar cand o incalzesti,
Atuncea isi exala ciumoasa atmosfera,
Atunci ti-nfige moartea, sa simti ce pui hranesti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cercasi sa-ti mai plimbi lenea, sa schimbi si meserie,
Ca sparcul schimband locul sa scape de ponos;
Cer usi ajutorinta sa-ti fiu drept chezasie;
Chezas, hranitor, reazem ti-am fost mai cu prisos.
Cu gandul trandaviei porneai la ascultare,
Si slujba, datoria in veci n-ai cunoscut:
Ca jidovu-ndaratnic ce intra-n scaldatoare
Schimbasi costum, dar jidov si sparc n-ai prefacut.
Nu ma-ndreptez la lume sa-ti spui nelegiuirea,
Cu tine am de lucr u; si vina tu ti-o stii;
Ingrat ti-e bunul nume si insasi pomenirea,
Te-a infierat pacatul, pe fr untea ta il tii.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Acel duh de partide, robie pierzatoare
Care d-atatea veacuri ast neam a chinuit,

Pe multi oameni de cinste c-o masc-amagitoare
In sfaturi blestemate cu procleti a unit.
Ce organ mai nemernic deprins in fardelege,
Ce satelit mai scarnav, ce zbir mai blestemat
Putea sa nimereasca si la un loc sa lege,
Decat un fur de sfinte, o iazma, un ingrat?
Ochit, ales, iei nume in sfatul de pierzare,
Bagat d-acela insusi cui minti ca te inchini.
La cresterea-ti de sluga credeai innobilare
A slugari-n pacate, inlesnitor de vini.
Cazut si eu in cursa urzirii prea spurcate,
Ce ia insasi vederea, ca orb am naintat;
Si cand am deschis ochii, te vaz aci, ingrate!
Cu sarutarea Iudei tradand m-ai tampinat.
Ce loc de piericiune ! ce sfaturi zapacite!
De tine numai vrednici si d-oricare smintit!
Al tarii pandemoniu si cuibul de ispite !
O! cat am plans barbatii ce rau s-au amagit!
Pazit cu semnul crucii, rabdai asta cercare,
Putui in chin sa sufar fatalul sarutat,
Si bratul meu cel slobod, armat de razbunare,
Nu ti-a infipt pumnalul in pieptul veninat.
Te-am mai iertat, cumplite, s-a mea smerita mila
Ca sarcina pe trupu-ti iar gol o ai simtit.

Cu masca de fratie, sub zambetu-ti in sila
Urzeai a mele chinuri din loc nelegiuit.
Acolo sa ai partea, mortand in slugarie,
Sa nu mai iesi d-acolo, o, scremat infernal,
Ce te-a dospit pacatul din vecinica urgie
Cu-a cerului nestire intr-un moment fatal!
Asa sa-ti petreci viata intr-un dispret de sine,
Gonit in veci de cuget, ce-n veci ai infr untat;
Ocara arzatoare in buza-ti o vei tine,
Pe fruntea-ti fratucida s-arati pe vinovat.
Sa urli de turbare cand ti-or cadea blesteme
A doua inimi calde ce tu le-ai dezunit
Si-n viata de acuma, si-n cea de apoi vreme;
Sa tremuri ca un caine in rane schilavit.
Ca molipsit de crime veninul s-aibi in tine,
Si-n casele ce intri sa vezi a curati,
Ca urmele de sarpe, si urma dupa tine,
Cu apa cea sfintita in preajma a stropi.
Pribeag vei fi in lume, fara lacas, culcare,
Si cin’ te va atinge se va simti turbat;
Nici viermii in mor mantu-ti nu vor afla mancare,
Ca vor muri d-otrava din trupu-ti veninat.
Acea iazma de groaza, fiinta infernala
Ce am vazut in visu-mi a tot ma ispiti

Esti tu cu-ai tai tovarasi, unire prea fatala,
Barbati, femei, amestec si iadul a-ngrozi.
Si limba ii da unul, si altul rea vedere,
Iar altu-i da picioare spaimaiei-galigan
(De foamete preveste, de vrajba-mperechere),
Si toti i-ati dat un suflet, pe insiva-Satan.
Ce conjurati la rele si spre a mea pierzare
Si plangerea mea-n satiri ati vrut a unelti,
Lipind a voastra fapta l-a altora lucrare,
Lacusta la columbe, pre sine-a va feri.
Dar ziua se iveste, himera se desface
Ca fumul risipita d-al aurorii vant;
Dezmadulata iazma incepe a-mi da pace,
Si-n inima-mi, in minte luceste iar cuvant.
Si lumea va cunoaste, si aspra ei dreptate
Cu-adevaratul nume pe toti v-a insemnat,
A voastra pomenire si negrele-ti pacate
Vor ingrozi urmasii cand vor striga: Ingrat!
Si omul cu credinta in marea sa durere
Si crunta nedreptate ce-adanc l-a sfasiat,
Udand aceste randuri in plans de mangaiere
Va dobandi rasuf let, ca eu l-am razbunat.