La un poet exilat

Tu nu ai vazut soarta ce pe ast neam goneste,
A ei mana prea lunga tu nu ai sarutat,
Nici ai zarit ranjirea ce zice ca-i zambeste,
Fatalul, grozav zambet de tot te-a incelat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ivirea primaverii, privighetoare, canta!
La intuneric spune-ti si pasul, s-al tau dor;
In umbra deasa canta, ca valea iti rascanta,
Pustiul te asculta si e mai simtitor.
De om fugi, pasarica, si cat poti te ascunde,
Ca el, si cand se-ncanta de dulcele tau glas,
S-atuncea viclenia, zavistia-l patrunde,
L-impunge si il scoala p-un rar, dibuit pas.
Te prinde, pasarica, te tine-n colivie,
Cu tine se faleste in crunte desfatari.
Esti usurica, zboara si fugi de viclenie,
Care e omul, OMUL, si insusi in oftari.
Cu glasul tau natura tacand sarbatoreaza,
Cantarea ta e imnul ce nalta ea la cer.
Intr-insa mergi si canta, rasufla si ofteaza,
Ca dorul ti s-alina, necazurile pier.
Ce cauti intre oameni? si ce ai prins la limba?
Ce spui ce e romanul, si care ai lui parinti,
Si care a lui drepturi, si cum soar ta il schimba,
Cat geme sau cat rade, si ce e-ntre fiinti?

Nu-i spune asa multe, ca el insusi te prinde
Si de odor te duce la chiar stapanul sau.
Sa nu te uiti la dansul cum cumpara si vinde,
Lasa-l in trandavie si tu ia-ti zbor ul tau.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ivirea primaverii, privighetoare, canta!
La intuneric spune-ti si pasul, s-al tau dor;
In umbra deasa canta, ca valea iti rascanta,
Pustiul te asculta, si e mai simtitor.