Soarele dupa dealuri mai straluceste inca,
Razele-i rubinoase vestesc al lui apus,
Si seara, panditoare sub fiecare stanca,
Cu-ncet si-ntinde umbra cutezatoare-n sus.
Muntele al sau crestet si-nalta si priveste
Linul cobor ai zilei, tainicul ei sfintit,
Si raza cea din ur ma pe fruntea lui izbeste,
Ce mandra tine fata cu cerul cel rosit.
Vantul de seara sufla si fr unza-nfioreaza,
Roua seninul varsa verdeata re-nviind;
Dealurile-n cununa campia-ncoroneaza
Si raul p-a lui cale sopteste serpuind.
P-a dealului spranceana, pe fruntea-i cea rapoasa,
O cetatuie veche, lacas religios,
Pastreaza suvenirea d-o noapte sangeroasa
Ce mult s-asemaneaza cu sanu-mi cel noptos.
Astfel intr-al meu suf let se nalt-a mea credinta,
P-a patimilor rapa ca monument s-a pus
Si-mi tine sovainda, clatita mea fiinta
L-a vietii-mi viforoase prea linistit apus.
Soarele-acum sfinteste si noaptea-nainteaza,
Cu-ncetu-si carmuieste carul cel aburos;
Mii de lumini in preajma-i, pe frunte-i scanteiaza,
S-acuma isi intinde valul de abanos.
Ochii-mi in marmurire se uita la vecie,
Din stea in stea se plimba, in orice stea citesc;
Sufletu-mi s-aripeaza si zboara in tarie,
Se scalda in lumina eterului ceresc.
D-acolo se intoarce si-n sanu-mi se asaza —
Tacere, intuneric in preajma mea domnesc!
Natura toata doarme, fiinta-mi privegheaza
Dasupra pe ruine mor mantul stramosesc.
Un rece vant se simte c-a mortii rasuflare,
Pe piatra cea-nverzita suiera trecator;
Ca viata se revarsa o muta-nfiorare,
Pustiul se insufla d-un duh incantator.
Tot este viu in preajma-mi: frunza pe zid
sopteste,
Iarba pe muschi intreaba: “Aici cine m-a pus?”
Zidul ca o fantoma dasupra-mi se lateste,
Ca urias la spate-mi turnul se nalta-n sus.
La locul lor stau toate, ca moartea neclintite,
Gata sa navaleasca; umbrele ma-nconjur,
Trec si retrec, se primbla asupra-mi pironite;
Pasari de noapte cobe falfaie imprejur.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Eu n-am venit, o, umbre, sa tulbur pacea noastra,
Fiinta-mi ratacita alearga intre voi;
Este s-a mea odihna salasluirea voastra:
Eu sunt insumi o umbra impinsa de nevoi.
Sunt de al vostr u sange, bratu-mi nu se ar meaza
D-acea arma slavita ce voi ati manuit;
Muza-mi a voastre fapte la umbra cerceteaza
S-a voastra pomenire pana-mi a consfintit.
Eu cant in miezul noptii a voastre biruinte,
Eu pe mor mantul vostr u laure impletesc;
Izbanzi, fapte viteje, razboinice dorinte
Recomandez eu lumii, l-ai vostri fii vestesc.
Campia imi arata slavitele razboaie
Si cate biruinte pe dealuri s-au serbat;
Raul in treacat spune ca cat sange siroaie
In vremile trecute unda-i a purpurat.
Aci imi stau de fata eroii Romaniei
Din Campulung, din Arges, din Iasi, din Bucuresti,
De la Traian si Negru, martiri ai vitejiei,
Pana la impilarea trufiei stramosesti.
Ici glasul: Radu Negru! peste Car pati rasuna;
Viteazu-si pune tronul in locul stramosesc;
Orice roman in preajma-i sub steagu-i se aduna
Si-si apara pamantul cu brat, duh romanesc.
In capul unei armii Mircea viteaz racneste,
Insufla barbatia romanilor soldati;
A lui Murat trufie invingator smereste,
Si locul este slobod din Istr u la Carpati.
Balcanul pana-n poale-i vazu pe fiii Lunii
Batuti, goniti, nemernici, scapare a cata;
Dunarea este martor de pretul al cununii
Ce fiii Romaniei stiura a lua.
D-aici vaz in Moldova toata slava romana
A re-nvia sub Stefan si ai vechimii ani
Iarasi a se intoarce; a vitejiei hrana
Sub el imbarbateaza a-nvinge pe tirani.
P-a Neamtului cetate eu vaz o eroina,
Moldoveana in toate, spar tana l-al sau-dor,
Certand nemer nicia la moldovean straina,
Zicandu-i ca sa moara ori vie-nvingator.
Aci Mihai cel Mare desteapta barbatia,
Steagurile destinse slobode falfaiesc;
Sub dansele el cheama pe toata Romania,
Si trambita rasuna, vitejii se-nmultesc.
Buzestii comandeaza, tatarilor e spaima.
Hanul l-a lor picioare musca tarana jos.
Calofirescul arde d-a lor viteaza faima,
Si bratul lui impumna fier ul si mai vanos.
De glasul cel razboinic altarul se despica,
Din sanu-i vitejia e foc mistuitor.
Farcas intr-insul arde, sfant crucea sa ridica:
E comandir de arme, pastor razbunator.
Pasa cu barba lunga spre fuga comandeaza,
Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar;
Arabul beat de sange in lant acum turbeaza;
E plin campul bataii de cruntul ianicear,
Dunarea e mormantul taberii musulmane,
Crucea in triumf zboara, Hristos e razbunat;
Romanul este spaima trufiei otomane:
Cel hotarat la cruce in veci a triumfat.
Peste Carpati acuma vulturul roman zboara,
D-aicea spre Moldova isi ia falnicul zbor:
Doua capete are, cu patru ochi masoara,
E-n toata Romania acum poruncitor.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, ziduri! ramasita din slava stramoseasca!
O, turn! de unde ochiul de mii de ori vazu
Biruinta sa zboare p-ostirea romaneasca,
In muta voastra soapta cate-mi vorbiti acu!
Muschiul acesta verde ce vremea-l gramadeste,
Aste ierburi salbatici ce in pustiuri cresc,
La inima gemanda sunt laure ce creste,
Desteapta barbatia; din ochi robii vorbesc.
Vitejilor razboinici! frunza cand va suspina
Si cand astupat geme vantul prin boltituri,
Este al vostr u nume ce ca o unda lina
Murmuie, se strecoara prin aste crapaturi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar ce glas intrerupe asta tacere sfanta!
E glasul cucuvaii ce plange al sau dor.
Asta este poetul? p-al vostr u mor mant canta
Acest fiu al pustiei? O, glas prea cobitor!
Ce-mi spui d-a noastra soarta? vaietul ce nu-ti
tace?
Ca ce fel de restriste? ca ce fel de nevoi?
Corbul nu este vultur? ce nu ma lasi in pace?
Plangi numai pentr u tine, nu plange pentru noi!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Fatala presimtire acum ma paraseste,
Dar vai! eu ca si tine sunt slab, neputincios;
Glasu-mi nu-mbarbateaza, poate si el cobeste,
Sau plange slava veche, si plange dureros.
Ss! Clopotul s-aude! E ceasul de pe urma?
Ingerul pocaintei cu ast d-arama glas
Cheama la r ugaciune pe ratacita turma.
Natura se desteapta, visurile ma las.
Roseste rasaritul, muntele rubineaza,
Inganat printre aburi dealurile verzesc;
Raul adapa campul ce roua insmalteaza,
Racoarea da viata si stelele albesc.
Turme, cai, dobitoace la apa se coboara,
Clopote bat, se scutur, cu-al diminetii zvon;
La vajaitul morii undele se-nfasoara,
Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.
