Soarele dupa dealuri mai straluceste inca, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Si scara, pinditoare subt fiecare stinca, Cu-ncet si-n tinde umbra cutezatoare-n sus.
Muntele al sau crestet si-nalta si priveste Linul cobor al zilei, tainicul ei sfintit, Si raza cea din urma pe fruntea lui izbeste, Ce mindra tine fata cu cerul cel rusit *.
Vintul de seara sufla si frunza-nfioreaza. Roua seninul varsa verdeata renviind ; Dealurile-n cununa cimpia-ncoruneaza Si riul p-a lui cale sopteste sarpuind.
P-a dealului sprinceana, pe fruntea-i cea ripoasa, O cetatuie veche, lacas religios , Pastreaza suvenirea d-o noapte singeroasa Ce mult s-asemaneaza cu sinu-mi cel noptos.
Astfel intr-al meu suflet se nalt-a mea credinta, P-a patimilor ripa ca monument s-a pus Si-mi tine sovainda, clatita mea fiinta L-a vietii-mi viforoase prea linistit apus.
Soarele-acum sfinteste si noaptea nainteaza, Cu-ncetu-si cirmuieste carul cel aburos ; Mii de lumini in preajma-i, pe frunte-i schinteiaza, S-acum isi intinde valul de abanos.
Ochii-mi in marmurire se uita la vecie, Din stea in stea se plimba, in orice stea citesc ; Sufletu-mi s-aripeaza si zboara in tarie, Se scalda in lumina eterului ceresc.
D-acolo se intoarce s-in sinu-mi se asaza, Tacere, intunerec in preajma mea domnesc ! Natura toata doarme, fiinta-mi privigheaza, Deasupra pe ruine, mormintul stramosesc.
Un rece vint se simte c-a mortii rasuflare, Pe piatra cea-nverzita suiera trecator ; Ca viata se ravarsa o muta-nfiorare ; Pustiul se insufla * d-un duh ineintator.
Tot este viu in preajma-mi : frunza pe zid sopteste, Iarba pe muschi intreaba : "Aici cine m-a pus ?" Zidul ca o fantoma deasupra-mi se lateste, Ca urias la spate-mi turnul se nalta-n sus.
La locul lor stau toate, ca moartea neclintite, Gata sa navaleasca ; umbrele ma-ncongiur, Trec si retrec, se primbla asupra-mi pironite ; Pasari de noapte, cobe filfiie imprejur.
Eu n-am venit, o, umbre, sa turbur pacea voastra,
Fiinta-mi ratacita alearga intre voi ; Este s-a mea odihna salasluirea voastra : Eu sint insumi o umbra impinsa de nevoi.
Sint de al vostru singe, bratu-mi nu se armeaza D-acca arma slavita ce voi ati minuit ; Muza-mi a voastre fapte la umbra cerceteaza S-a voastra pomenire pana-mi a consfintit.
Eu cint in miezul noptii a voastre biruinte, Eu pe mormintul vostru laure impletesc ; Izbinzi, fapte viteje, razboinice dorinte Recomandez eu lumei, l-ai vostri fii vestesc.
Cimpia imi arata slavitele razboaie Si cite biruinte pe dealuri s-au sarbat ;
Riul in treacat spune ca cit singe siroaie in vremelc trecute unda-i a purpurat.
Aci imi stau de fata eroii Rumaniei
Din Cimpulung, din Arges, din las, din Bucuresti,
De la Traian si Negru, martiri ai vitejiei,
Pina la impilarea trufiei stramosesti.
Ici glasul ; Radu Negru ! peste Carpati rasuna ; Viteazu-si pune tronul in locul stramosesc ; Orice ruman in preajma-i, subt steagu-i se aduna S-isi apara pamintul cu brat, duh rumanesc.
In capul unei armii Mircea viteaz racneste, Insufla barbatia rumanilor soldati ; A lui Murat trufie invingator smereste, Si locul este slobod din Istru * la Carpati.
Balcanul pina-n poale-i vazu pe fiii Lunei Batuti, goniti, nemernici, scapare a cata : Dunarea este martur de pretul al cununei Ce fiii Rumaniei stiura a lua.
D-aici vaz in Moldova toata slava romana A renvia subt Stefan si ai vechimii ani Iarasi a se intoarce ; a vitejiei hrana Subt el imbarbateaza a-nvinge pe tirani.
P-a Neamtului cetate eu vaz o eroina Moldoveana in toate, spartana l-al sau dor, Certind nemernicia la moldovean streina, Zicindu-i ca sa moara, ori vie-nvingator.
Aici Mihai cel Mare desteapta barbatia ; Steagurile destinse slobode filfiiesc, Subt dinselc el cheama pe toata Rumania, Si trimbita rasuna, vitejii se-nmultesc.
Buzestii comandeaza, tatarilor e spaima : Hanul l-a lor picioare musca tarina josi Calofirescul arde d-a lor viteaza faima, Si bratul lui impumna fierul si mai vinos .
De glasul cel razboinic altarul se despica, Din sinu-i vitejia e foc mistuitor. Farcas * intr-ansul arde, sfint crucea se ridica : E comandir de arme, pastor razbunator.
Pasa cu barba lunga spre fuga comandeaza ; Fierosuil Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de singe in lant acum turbeaza; £ plin cimpul bataii de cruntul ianicear.
Dunarea e mormintul taberii musulmane, Crucea in triumf zboara, Hristos e razbunat; Rumanul este spaima trufiei otomane : Cel hotarit la cruce in veci a triumfat.
Preste Carpati acuma vulturul ruman zboara ; D-aicea spre Moldova isi ia falnicul zbor : Doua capete are , cu patru ochi masoara, E-n toata Rumania acum poruncitor.
O, ziduri ! ramasita din slava stramosasca ! O, turn ! de unde ochiul de mii de ori vazu Biruinta sa zboare p-ostirea rumaneasca, in muta voastra sopta cite-mi vorbiti acu !
Muschiul acesta verde ce vremea-l gramadeste, Aste ierburi salbatici ce in pustiuri cresc, La inima geminda sint laure ce creste, Desteapta barbatia ; din ochi robii vorbesc.
Vitejilor razboinici ! frunza cind va suspina Si cind astupat geme vintul pin boltituri, Este al vostru nume ce ca o unda lina Murmuie, se strecoara pin aste crapaturi
Dar ce glas intrerupe asta tacere sfinta ? E glasul cucuvaii ce plinge al sau dor. Asta este poetul ? p-al vostru mormint cinta Acest fiu al pustiii ? O, glas prea cobitor !
Ce-mi spui d-a noastra soarta ? vaietul ce nu-ti tace ? Ca ce fel de restriste ? ca ce fel de nevoi ? Corbul nu este vultur ! ce nu ma lasi in pace ? Plingi numai pentru tine, nu plinge pentru noi!
Fatala presimtire acum ma paraseste ; Dar vai ! eu ca si tine sint slab, neputincios ; Glasu-mi nu-mbarbateaza, poate si el cobeste, Sau plinge slava veche, si plinge dureros.
Ss ! Clopotul s-aude ! E ceasul dupa urma ? ingerul pocaintii cu ast d-arama glas Cheama la rugaciune pe ratacita turma. Natura se desteapta, visurile ma las.
Rusaste rasaritul, muntele rubineaza, inginat pintre aburi dealurile verzesc ; Riul adapa cimpul ce roua insmalteaza, Racoarea da viata si stelile albesc.
Turme, cai, dobitoace la apa se coboara, Clopote bat, se scutur, cu-al diminetii zvon ; La vijiitul morii undele se-nfasoara, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon .
|