I
Veacurile si anii se nasc, trec, se strecoara,
Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind
A lumii incroire si au vazut, fecioara,
Din mana celui vecinic natur-abia iesind;
Dar tu, zi augusta, nascusi intr u marire,
Statusi cu mare slava, si-n slav-a ta sfintire
Lumii celei uimite zambind ii arata
Ca treci, dar pomenirea-ti in veci nu se va sterge.
Si va umplea pamantul, si ne-ncetat va merge
Din om, din loc, din veacuri asa cum rasuna.
II
Stapanul veciniciei, in fapta sa cea mare,
Cand soarta din vointa-i pe univers a pus,
D-atunci tu hotarata ai fost intru pastrare
In sanul acel tainic vecilor far’apus,
Ca sa rasari odata cinste la omenire
Si a crestinatatii prescrisa implinire,
Drepturi de ani pierdute noroadelor a da.
A ta ivire fuse la cer indestulare
Si pe pamant il puse in vecinica mirare.
Trecusi, dar niciodata noi nu te vom uita.
III
Trufasa-ti aurora, eu fruntea-ncoronata,
In mana cu maslinul, in slava nainta,
S-o noua sarbatoare, in tabara cantata,
Din cerul cel prea rumen pamantului vestea.
Nainte de ivire-ti, ca zambetul nadejdii,
In inime viteze ce-au infr untat primejdii,
Tu ca un foc in ele luceai dumnezeit.
De mii de ori rasara soarele si sfinteasca,
Caci dulcea ta lumina in veci o sa luceasca
In sanul omenirii ce tu ai slobozit.
IV
Iadul jurat osandei, din vecinica urgie,
Scrasnindele lui furii din sanu-i a suflat;
S-a lui prea credincioasa, prea draga-i tiranie,
Fatal, repede inger, pamantu-a-nconjurat.
A ei urma-n tot locul ramase insemnata;
Dar atintat strabate, ochiu-i zavisnic cata,
Ocheste si alege al luminarii loc.
Amar zambeste, suna fiarele-apasatoare,
Pune-un picior statornic, gheara-i omoratoare
Sugr uma, desfraneaza, doboara, pune foc.
V
Anii posomorarii, robiei-ndelungate,
Gemete, jertfe, sangiuri intins iti vor descri;
Eu cant a ta ivire, faptele laudate,
Slavesc eu slobozirea ce-n tine rasari.
Vitejii Miezii-noptii ai lor ochi atintara
Pe drumul unde dreptul si crucea le-aratara
Si p-aripile slavei aicea au zburat.
Cu-al lor de martir sange, cu bratul plin de fala,
Au inecat ei iazma si spaima infernala,
Si tu lumii cu pacea in maini te-ai aratat.
VI
Grecii, ce detunara cu jugul si robia,
Pe fruntea ta-nsemnata citira soarta lor;
Romanul, ce pierduse si drept, si datoria,
In zambetul tau vede p-al sau aparator;
Serbia-n el cunoaste patria, Dumnezeul;
Tu ai deschis Bosforul si tu nalti caduceul
Ca sa vesteasca lumii comerciul cel bogat.
O, fiica indurarii d-acea cereasca raza!
Spune-mi: iti era randul ca lumea sa te vaza,
Sau te-a grabit acela crestinul imparat?
VII
Romanul ajunsese a moliciunii prada,
Braturile ce veacuri au aparat ast loc
De tot afemeiase acea vrajmasa sfada,
Si armele pierdura mantuitor ul foc.
Stinse de stralucire, cuprinse de rugina,
Unealta vicleniei, arma mana straina,
Si pamanteanu-ajunse strain si calator.
A! sa lasam uitarii pe cei ce se-ntrecura
Sa unelteasca raul iata-i! trecand, trecura
Ca visurile noptii, ca pomenirea lor.
VIII
Fiinta ta desteapta a noastra tinerime
Si face sa s-auza acel razboinic glas;
Pe ea vechile steaguri destinde cu marime
S-ostasii cei prea tineri pasesc cu mandr u pas.
Hotar ul ce natura ne-a pus spre aparare
Si peste care sila trecu intru calcare
Tu ni-l intorci si iara la loc tu il stramuti.
O, zi rara, ce-n veacuri cu anevoie vine!
Din ceruri mangaierea sa fie ea ca tine.
Sau tu ale ei fete viind te impr umuti?
IX
Cand semnul judecatii va trambita marire,
Cand vremea se va strange din vecinicul sau zbor,
Cand veacurile-ntoarse si stand in marmurire
Destinse vor raspunde l-al lor judecator
S-orice minut atuncea va fi in cercetare,
Zi ce renasti noroade, spune-mi: atunci pe care
Vei arata-mplinirea astor vointi ceresti?
Pastreaza al lui nume-n tine cu cinstire
Celui ce-a-nvins noroade cu-a sa milostivire
Si ale sale fapte cu fala sa vestesti.
X
Te cant eu in toti anii, augusta zi senina;
Dar dupa cum romanii pe tine te slavesc,
Fii si tu lor asemeni si vesela, si lina:
Vezi c-ale mele canturi in veci nu lingusesc.
Dar gurile gheenei s-asupra ta scrasnira
Si vorbele din ele ca serpi ne ingrozira
De-nveninarea lumii Himere d-osandit!
O, cer! cand adevarul astfel de cr ud s-ar face,
Cantarea-mi ar fi hula si in uitare-ar zace,
Si muza-mi criminala! Dar tu ai dovedit,
O, generos monarhe! s-a fost in mana ta
D-oricare rautate veninul a seca,
Ca amutind sa taca vicleana limba sa.
|
