Oda la pavilionul grecesc

Scoala-te, Doamne, scoala-te, imparate!
Traiasca numele tau, traiasca mantuirea!
Traiasca mantuirea, mantuirea cea sfanta
Evangheliei tale care-ai binevestit-o!
* * *
Pe cand a ta credinta nascanda si fecioara
Prin duhul mangaierii in lume se vestea
Si pieptu-umplea de flacari, iar inimi de nadejde,
Si-ncredinta noroade de insasi fericirea,
Atuncea universul, plin de eroi ceresti,
Martiri ai liber tatii, martiri ai lui Hristos,
Zambea s-era aproape d-aceasta mantuire,
D-al cerului imperiu, d-a dreptului viata.
Atunci vechea robie, a lui Satan putere,
Silnica tiranie, iadul cel pamantesc,
In spaima, tematoare, sovaia rusinata
Sa geama sub ruina-i, mugind sa se striveasca;
Dar beat in deznadejde, molesit in turbare,
Iadul isi zamisleste o fiica mai spurcata:
Blanda l-a ei vedere, furie intr-ascuns,
In chipul ei cu viata, in inima cu moartea,
Dulce venin in limba-i, mii de fete-mprejuru-i,
Cocheta-ngrozitoare nascuta-n desfranare,
Fata de tot fatala, vrednica d-al ei tata,

Ministr u-ndemanatic batran la incercare,
De mii de ori mai ager decat vicleanul sar pe
Vrajmas al omenirii s-al vechii fericiri.
Care e al ei nume? si cine nu il stie? —
Diplomatia! ce spaima, o, cer! ce grozavie!
Iadul acum rasuna de veselii spurcate,
Satan in triumf zbiara si urlete grozave
Urla lung si rasurla in boltile-nfernale,
Tot duhul rau serbeaza nasterea cea fatala
Acestii iezmi spurcate la rau indemanatici.
Ea da un ocol lumii, c-un ochi patrunde toate,
Nu se sperie ochiu-i d-atati viteji crestini
Care cu crucea-n frunte dispretuiesc si chinuri,
Si foc, si insasi moartea, ca sa surpe puterea
Celui in desfranare ticalos al ei tata.
Un ras grozav pe buza-i cochet se rataceste,
Un foc de razbunare din ochii-i scanteiaza
Dar, fara nici o ur ma d-epresie fatala,
Dodata a ei fata intreaga este lina:
Bland zambet o-ncreteste; si cate-ast zambet zice!
Pe urm-o vezi cu mila catre cei care sufer,
Cu chipul pocaintei in lume se arata,
Pedepsele opreste, si ea se crestineaza.
* * *
Ai iadului negri-ngeri crestini se zic acuma
Si-n superstitii schimba a lui Hristos credinta.
Din ceruri exilata, osandita trufie
Isi face drum si intra in sfintele altare,
D-acolo destineaza crestina infratire;

Ura se incuibeaza in simplele noroade,
Satan se-mpeliteaza in iezme mai spurcate,
Care cu toate jura din temelii sa surpe
Sfanta, mantuitoarea a cerului credinta.
Se uneltesc sisteme; spre-a lui Isus ocara,
Antihristii acuma iezuiti se numira
Si intru al lui nume apostoli ai minciunii
Se-mprastie in lume si amagesc noroade,
Le pregatesc spre slujba si vecinica robie.
Blestem e lumea-ntreaga s-a raului unealta!
* * *
Unde esti tu, Stapane? si cata ti-e rabdarea?
La cati stapani spre slujba ti-ai parasit faptura?
Vesteste-te, sa piara ai cerului protivnici
Si ado-ne-n pamantul fagaduintei tale.
Tu esti pastor ul nostr u, si lumea, a ta tur ma;
Uneste-o in pasunea de tine preursita.
Nu cu de fier toiege, ci cu-nsasi a ta lege
Fa-ne ca sa ne pastem sub umbra crucii tale.
Pe dans-a ridicat-o norodul ce cant astazi,
Si chiar dupa povata-ti iata-l in mantuire.
Fa-l, Stapane, de pilda la cati nu cunosc legea-ti
Si fa-l ca sa-i cunoasca toti care au calcat-o.
Uneste-l cu-al tau nume, si tare-i va fi dreapta,
Creste-l intru dreptate si nalta-l intru slava.
Iar tu, cr uce preasfanta, arma fulgeratoare,
Tu esti a mortii groaza s-a tot raului spaima,
Norodu-nchinat tie in veci nu se invinge:
E Mihail arhanghel, armat intru tarie,

Ce cu Satan se lupta si curateste cer ul.
Oricine te ridica isi afla mantuirea.
Pavilion fericite, arbore al credintei,
Simbol al libertatii care este Hristos!
Frumos esti tu in ochii-mi, falnic falfai in vanturi,
Si cat cinstesc norodul care astazi te nalta!
Si sfant mi-e acel sange cu care te-au udat
Si astfel catre ceruri de verde ai crescut!