Portret

Decat alte nimfe cu fruntea mai nalta,
Peste ele falnic, far-a sti, privesti.
Dulce ca blandetea, si blandete alta
Tu nu stii, copila, ca imparatesti!
Sanul tau usure si bland inveleste
lnima-ti, altarul d-un ceresc amor;
Focul lui sub dansul arde, colcaieste
Unde, unde-l umf la suspinul in dor.
Ca luna de noapte, ca dansa de lina,
Frumoasa ca viata celui fericit,
Vesela ca ziua de mai prea senina,
Edenul in pieptu-ti e insanuit!
Zambinda ca cerul, ca el trasnitoare,
Marea-cuviinta iti da al sau glas;
Pasul aurorei cei racoritoare
E mai putin mandru decat al tau pas.
Ea cand se iveste, noaptea risipeste;
Si fata ta-n sanu-mi gemator, noptos,
Revarsa lumina; nadejdea-mi zambeste,
La inima-mi vede soare luminos.
Model al virtutei! insasi fericirea!
Care parinti astfel te desavarsesc?
Ochii lor cei tineri ii fura uimirea
Ochilor mei umezi ce-n veci te privesc!

Ce raza de pace sanu-ti lumineaza,
Fiica fericita? Ce e ast amor
Care cu privirea-ti ca o alta raza
Catre cer din ochii-ti isi ia al sau zbor?
Sa fii tu nadejdea? sa fii tu credinta?
Sau dragostea insasi vii sa ne arati?!
Vorba-ti insuflata ti-arata fiinta,
Fericit amestec astor zeitati!