Cine sa-auda glasul uitat pe-o coasta roasa
ca dintr-o-mparatie pagana, de mult,
stiut numai de boturi flamande si de coasa
in banuirea carei raman si mai exult?
Un loc de deal, cu plugu-ndaratnic dus pe-o dunga,
un par salbatic, singur, la capat, pe-un razor
De ce imi vin in minte si striga sa m-ajunga
o clipa sa mai caut la neclintirea lor?
Ai cunoscut o lume, ai invrastat pamantul
cu drumurile tale manate de noroc,
vazduhurile rupte le-ai strans si tu pe randul
culesului cel mare, si te-ai vazut prooroc.
Sloboade-ti fara teama cirezile-n orase,
sa pasuneze piatra, sa rumege hartii,
du taurii prin targuri de smoala sa se-ngrase,
sa-si verse vlaga stransa de patru ori pe zi,
si-asculta vestea spusa doar lumii celeilante
pe bulevarde-ntoarse de un cuibar nebun
ce mana-n jos puhoaie de vaci cu foi volante
in coarnele sucite si-n cozi ca de paun.
Catre campii, dincolo de vami si abatoare,
de catre munti coboara si calca saptamani
pe nori de colb, cu muget, prin sarme si cotoare,
impinse prin pustie de haitele de cani,
si herghelii starnite prin baltile secate
de-un nor cu tipat straniu deslantuit pe jos,
intr-un nechez salbatic se-arunca sa mai cate
o margine de apa de sub un mal umbros.
in grohairi ies turme din zarea de namoluri
si vin din baragane si intra peste tot,
se scarpina de ziduri si se trantesc in goluri
si macina cenusa asfaltului in bot.
E-o razbunare-a firii ori ceasul de pe urma? Comunele sunt mute si turlele-au pierit, o flacara se lasa si-n praful zilei scurma si nimeni nu-i sa spuna de-a fost ori a murit. De ce mai cauti mana care-ar putea sa-ti deie
un brus din coasta prinsa de un pociumb ceresc,
intors de la-nceputuri de veac pe sub grindeie,
pe care ploi il sfarma si geruri l-intaresc?
Si pleasna despletita cu pocnet si sudalme,
de ce-i mai cauti urma in scama unui nor,
sa-ti usture obrazul si ceasurile calme
cand uiti de soarta scrisa-n pamantul tuturor?
|