Am avut alaltaieri o buna duminica: inca un concert simfonic al orchestrei Peters. Nu pot indestul multumi valorosului maestru si bravilor sai artisti pentru momentele-n adevar fericite ce ni le-au procurat.
Peters si orchestra lui sunt netagaduit chemati la mari succese viitoare. Atata munca competenta, sincera si constiintioasa desigur nu poate ramane fara roade.
A solicita, dupa vechiul calapod, "incurajarea publicului pentru o intreprindere culturala, care etc, etc" credem de prisos. intreprinderea lui Peters este prea serioasa ca sa mai aiba nevoie de reclama banala. Viitorul are s-o dovedeasca indestul aceasta.
Daca inteligentul maestru va avea totdeuna acea dragoste, ce i-o cunosc, pentru nobila lui profesiune, intreprinderea lui va triumfa, orice piedici rautacioase i se vor opune.
Concertele simfonice populare ale lui Peters trebuie sa reuseasca!
*
Daca e o favoare viata, cine nu gusta din farmecul generoasei muzici este un fel de orb oare nu o poate simti intreaga acea favoare: el nu se poate bucura de o nemasurata frumusete binefacatoare, carei numai lumina ii poate fi pereche.
Un bun concert simfonic! E o vasta parada triumfala, un carnaval monstru cu nenumarate cortejuri de gandiri si patimi costumate in atribute sclipitoare, perindandu-se sub o colosala ploaie vertiginoasa de scantei colorate.
Iata, parada incepe.
Smetana, unul dintre cei mai de curand celebri - unul care incepe sa traiasca dupa ce a murit. Ursitoarea lui a fost buna numai pentru noi, caci i-a dat talentul; pentru el a fost cruda - Smetana a murit inainte de a se putea bucura de marele lui triumf, care va creste mereu. Uvertura lui la Secretul e o stralucita bucata romantica.
Apoi un concert pentru vioara de Paganini Hartzer este un excelent violonist, cu atat mai excelent cu cat instrumentul lui este de prea inferioara calitate. Hartzer e departe de a fi un Paganini; dar desigur vioara lui e o vioara pe care Paganini ar fi azvarlit-o in soba. Si cu toate astea, bravul artist s-a achitat cu o perfecta onoare de greaua lui sarcina. Trebuie sa fie un mare mester barbierul care, in lipsa de brici, ma rade cu o custura - si fara sa ma zgarie.
Acum trece cortejul fantastic al lui Dvorzak1 - o poema simfonica. E Duhul apelor: vestita legenda slava, ilustrata prin sunete. Ce lumini si ce cantece de valuri! ce adancimi stravezii in aceasta stranie compozitie!
Dupa Dvorzak, Wagner, titanul revoltat, care d-abia mai incape in posibilitatea sonoritatilor: Encelad zbuciumandu-se sub stanca pe care vrea s-o clatine din temelii - pentru aceea el nu-si incheie pornirea melodica decat cand osteneste sub greutatea covarsitoare.
*
Dar s-au stins aurorele nordice ale lui Smetana, si lampioanele veneziene ale lui Paganini, si fantanele luminoase ale lui Dvorzak, si valurile volcanice ale lui Wagner - s-a stins toata iluminatia feerica: a rasarit soarele, soarele insusi - Mozart!
Ce limpiditate si putere apoloniana!
E asa de stralucitor, pe langa luminile pe cari le-a stins prin infatisarea lui, incat trebuie sa-ti acoperi un moment ochii: o emotiune mai inalta decat aceea ce ne-o produce acest splendid rasarit nu se poate.
Si cand soarele a apus, incepe lumina unei aurori polare, o zgomotoasa petrecere populara norvegiana, o bucata clasica de caracter rustic a lui Swendsen2, poate prea manierata, dar tot frumoasa - pentru ca muzica urata nu se poate - un glas sentimental care-si canta patetic cantecul de dor alaturi de veselii dantuitori.
*
Nici la al doilea concert al lui Peters nu a lipsit marele inchinator al artei, poetul care se numeste Carmen Sylva.
Tu, care nu ai darul sa intelegi farmecul muzicei, poti pricepe cata putere are acest farmec asupra unui suflet uman intreg-inzestrat, privind numai cum i se ilumineaza amatorului chipul sub razele sonore ale lui Mozart.
Emotia-i este nebiruita. Iata cum i se ridica mana la arcul sprancenelor, sub pornirea unei voluptati sufletesti care aproape doare; iata ce leganare a capului, si ce zambet lacramos si extatic de duioasa multumire ca pentru o binefacere ce-i vine din generozitatea cerului!
|