In sfarsit! Am auzit la noi o productie muzicala clasica in adevar onesta. De mult, de la moartea neuitatului meu prietin Franz Schipek, - si e d-atunci mai mult de zece ani - nu mi-a mai fost dat s-auz executandu-se macar convenabil o bucata de pretentie.
E adevarat ca Franz Schipek n-avuseae niciodata curajul sa dea un concert de orchestra. El se marginise la quartete. Muzica asa-numita de camera avea pentru dansul indoit cuvant de preferenta: pe de o parte, cadrul material era mai usor de completat, pe de alta parte, insusi temperamentul lui delicat si seniorial il indemna mai mult la productiunile de finete si de efecte intensive decat la lucrarile de efecte populare prea zgomotoase.
Dar despre amicul meu Franz Schipek - si imi voi implini aceasta datorie - alta data mai pe larg.
D. Wachmann ne-a facut o serie de concerte simfonice. Directorul Conservatorului nostru de muzica este cel dantai care a avut la noi curajul sa ne dea auditiuni clasice de mare orchestra. El a avut sa se loveasca de multe piedice in calea sa de bravura; dintre acestea, pe langa greutatea de a destepta, la un public prea primitiv, interes intelectual inalt, cea mai grea piedica i-a fost lipsa de elemente serioase pentru compunerea unei orchestre. Si poate ca in dificultatea ce a intampinat dansul la tentativele sale artistice a vazut de multe ori, cu mai mare durere decat noi, simpli amatori, zadarnicia Conservatorului de muzica, pe care-l dirijaza, de aminteri, cu atata bunavointa. Cum? Avem un Conservator de muzica de atata vreme? avem o scoala atat de scumpa, unde se afla si o clasa de harpa, si o clasa de trombon, ba mi se pare si una de toba mare si de triangul, si nu am ajuns inca sa injghebam o orchestra macar convenabila?
Cu toate acestea, d. Wachmann, putand sa faca prea putin ca succes artistic, a facut ce a putut ca succes popular. Si astazi, gratie ostenelelor lui meritoase, publicul nu mai priveste afisul unui concert simfonic cu aceeasi lipsa de interes cu care oamenii sanatosi privesc reclamele hapurilor de catramina.
Astfel, cand Peters reuseste, dupa atata munca, sa-si organizeze o orchestra mai presus de convenabila, el gaseste publicul preparat, cu o oarecare educatie facuta. De aceea minunatul concert de alaltaieri a produs o impresiune atat de mare. Peters si onestii lui artisti au repurtat un succes stralucit, pe care-l meritau, dar pe care desigur, cu tot meritul lor netagaduit, nu l-ar fi putut obtine in fata publicului de acum vreo zece ani.
Crez de prisos sa intru in amanuntele banale ale darilor de seama de acest fel.
Un lucru principal trebuie sa spun, si e lucru care pentru prima oara se poate spune: orchestra lui Peters este ce? este acordata. in sfarsit, am auzit si eu la Bucuresti o orchestra acordata. Mi-ar fi fost destul si atat. Dar bravul Peters mi-a dat si mai mult - o executie magistrala.
Peters este un artist in toata puterea cuvantului. Cu atat de putine mijloace, avand o orchestra de cadru mic, el stie, prin studiu, pricepere si gust, sa ajunga la rezultate la cari un altul cu mase mai mari n-ar ajunge niciodata. La el nu e nimica pripit si ingalat. Si are, pe langa talentul si priceperea lui, si o orchestra compusa din elemente de adevarata valoare. Executarea Simfoniei intaia a lui Beethoven, acea minune nepretuita, indeosebi, a intrecut tot ce s-a auzit vreodata la noi, ca spirit de interpretare; tot asa si allegro fugato din celebrul intermezzo al lui Goldmark1. Uvertura cocheta la Mignon a fost dusa cu multa miscare tinereasca si zvelta, ceea ce a facut pe un amator de langa mine sa fredoneze, pe motivul favorit "Connais-tu l'ouverture ou fleurit l'oranger? "2 in adevar, mirosea a portocali uvertura!
Un mare amator si cunoscator de arta a asistat la acest delicios concert - e o fiinta care, pentru ca nu intelege lumea aceasta decat prin frumos, o intelege mai bine decat multi. Ea dedea semnalele aplauzelor: era Carmen Sylva. Din fundul salii, ea urma, cu o infinitate de zambete si de miscari de inteligenta, fiecare miscare a genialei sale prietene - simfonia I.
Dupa un asa succes, Peters si valorosii lui tovarasi sunt legati si nu mai pot scapa: toata lumea asteapta al doilea concert simfonic. Ceva Mozart si Haydn - batranii aceia totdeauna tineri!
|