Da NEBUN!

Despretuiesc onori, avere;

De slava m-am hranit destul!

Alt orizont privirea-mi cere:

De-asa nimicuri sunt satul!

Sa nu-mi azvarle-atotputintii

Nici o favoare Nu! n-o vreu!

Am o comoara-n fundul mintii;

De-ajuns imi sunt acuma eu!

Trec astazi ignorat prin lume,

Dar, trainic, las in viitor

Un semn, o glorie, unnume

Acestui imbecil popor!

Sa lingusesc telurici patemi?

Reptila eu? Prea mandru sunt!…

Apollo calea demna-arate-mi

Pe-acest tampit, senil pamant.

Multime bruta si ingrata!

Cu-a mea cantare nu putui

In viata-mi sa te misc o data

Si-odat o sa-mi ridici statui.

“A! esti nebun!” mi-au zis miseii.

“Da, sunt nebun!” raspuns-am eu…

Ca voi strigau si fariseii

Crucificand un Dumnezeu!

Tenebre fara fund ma-nghita,

De-oi face din divina harfa

O palida prostituata

Si din cantarea mea o marfa!

Pe coardele acestei lire,

Voi intona un cant sublim:

Poet sunt! nu voi umilire

Poetii nu ne umilim!