Cei doi meteori au trecut pe dinaintea ochilor nostri: s-au aratat stralucind orbitori, zguduindu-ne pana-n adancul sufletului, si au disparut de pe cerul nostru, lasandu-l si mai intunecat decat fusese inainte de magica lor aparitie.
Eleonora Duse Mounet-Sully - au trecut pe la noi aceste sublime stele ale artei moderne, si acum, orbiti, ne intrebam: fost-a o realitate sau un vis acele minunate aratari?
Sa intru in cercetarea amanuntelor tehnice ale acestor doi comedieni hors ligne e de prisos. Cati i-au vazut au avut prilejul sa ramana uimiti; pentru cei cari n-au avut norocul sa-i vaza ca noi, orice cuvinte ar fi slabe spre a face inteleasa cat de pe departe impresia ce n-o poate cineva avea decat privindu-i si ascultandu-i pe acesti luceferi ai artei, acesti incomparabili, divini virtuoji.
Margareta Gautier, Magda, Gioconda1! Othello, Ruy Blas, Oedipus! Nu se poate spune decat palid si opac impresia adanca ce o fac aceste puternice si luminoase intrupari.
De mult am spus-o Artistul dramatic este si un executant instrumental, si un instrument: executantul e sufletul, instrumentul este corpul. Un executant virtuoz nu poate mult fara un instrument perfect conditionat ca structura si ca acordare, si instrumentul cel mai perfect conditionat in toate sensurile nu va putea da mai nimic in mana unui executant nedibaci.
Un Paganini e foarte incurcat cu o vioara de la Mosi, si un Stradivarius ramane ca o vioara de la Mosi daca a picat in mainile unui ageamiu. Un Stradivarius in mana lui Paganini - iata norocul, si fapta norocului in arta se numeste minune si Eleonora Duse si Mounet-Sully - amandoi executanti divini si instrumente divine -sunt doua minuni in toata acceptia cuvantului.
Eleonora Duse este acum de patruzeci de ani: in culmea varstei si, prin urmare, in culmea dezvoltarii talentului - executanta, sufletul, a ajuns la apogeul dezvoltarii, instrumentul, la apogeul puterii de incordare. Celebra diva s-a nascut la Vigerano, in Italia, in 1859. De copila mica a suit treptele scenei, am putea zice treptele tronului ei, ea, regina, care unde se arata nu gaseste decat supusi ascultatori si fanatici. Pretutindeni unde apare, stapaneste, fara o idee cat de ascunsa de nesupunere sau revolta. Zilele trecute a domnit ca suverana adorata in cele doua mari capitale ale Europei luminate, la Paris si la Berlin.
Mounet-Sully e mai batran, dar tot asa de tanar inca. Nascut in 1841 la Bergerac, in Franta, era destinat de parintii lui unei cariere mult mai putin glorioase. Facandu-si o cultura clasica deplina si cu mult succes, se dete, contra vointei familiei, carierei dramatice. Un eminent critic francez, al carui nume imi scapa, scrie despre Mounet-Sully urmatoarele profunde cuvinte:
"Artist mai mult grec si roman decat spaniol, si mai mult spaniol decat francez, dar parizian prin modernitatea tendintelor sale romantice si prin cautarea constanta a efectului fizic, Mounet-Sully s-a ridicat la prima treapta printre societarii Comediei Franceze in repertoriul lui Sofocle, Corneille, Racine si al lui Shakeapeare si Victor Hugo."
Atata este destul, sper, zic eu, intrerupand citatul din articolul criticului francez.
Sunt in adevar incomparabile verva si puterea dramatica a acestor doi mari comedieni.
Desi de scoale cu desavarsire deosebite - italianca reprezentand realismul modern, iar francezul stilul sustinut romantic si clasic -amandoi atingand culmi neajunse pana la ei. Si cu toate astea, vedeti ca tocmai aceea ce numim in arta de executiune truc este absolut acelasi la amandoi. Voi proba-o indata.
S-a pus adesea intrebarea: artistul in genere si indeosebi artistul comedian trebuie oare sa fie sincer?
Diderot este de parerea mea: nu! nu trebuie artistul sa fie sincer; el nu trebuie sa aiba sinceritatea propriu-zisa, ci sinceritatea sinceritatii; cum am zice, artistul nu trebuie sa simta el - nu trebuie sa aiba chiar simtirea; el trebuie sa aiba simtirea simtirii Dar despre aceasta nu e locul sa vorbesc mai pe larg aici; sa reviu dar la trucul artistic.
Cine a fost la Dama cu camelii a remarcat jocul incomparabil de adanc al Dusei cand, in scena de revedere cu demult pierdutul si vecinie neuitatul Armand, ia in amandoua mainile capul junelui ei iubit: "Armando! Armando!"
Ce efect colosal face brusca tranzitie intre miscarea intaia, pornita de surprinderea omoratoare de dulce, cum zice poetul, si miscarea a doua, pornita din nespusa voluptate a eroinii, vazand pipait ca nu e vis, ci realitate fiinta adorata ce i s-a apropiat de sanul bolnav.
Ei bine! Absolut, dar absolut acelasi truc il are superbul Mounet-Othello cand apuca in maini capul scump al Desdemonei O miscare Fiara turbata a prins in gheare teasta dragalasa a blandei si nevinovatei patriciane venetiene Ai crede ca are s-o zdrobeasca dintr-o stransura S-apoi, brusc, o alta miscare, cu desavarsire alta: ce dulce, ce calda, ce imbatatoare mangaiere!
Ce sublim moment - si la Duse si la Mounet! si ce truc simplu, cu toate astea Pofteasca si altii sa-l exploateze!
inca o data: sa vorbesc de toate creatiunile pe cari ni le-au aratat aceste doua incomparabile geniuri dramatice, sa analizez cu de-amanuntul tehnica lor ar fi imposibil. Precum lumina soarelui nu se poate explica mintii omenesti cu vorbe si cu cladiri retorice, ci ochiul omenesc trebuie s-o vaza ca sa-i inteleaga-ntr-o clipa splendoarea, asemenea si productia de arta.
Unde trucul de virtuozitate al amandurora atinge culmea - si, lucru curios! cata asemanare de procedeu gasim si aci! - este in Gioconda a Dusei si in Oedipus al lui Mounet.
Stralucita si extravaganta conceptie a lui d'Annunzio - femeia care-si reintoarce amorul sotului ei artist si-1 apuca mai cu putere tocmai dupa ce, si anume fiindca si-a pierdut bratele - ar fi, desigur, o opera absurda si irealizabila pentru teatru fara sublima putere de conceptie si de executie a divinei Duse
Si Oedipus, cel mai minunat erou al capodoperii capodoperilor, tragedie vecinie neintrecuta, cum s-ar mai putea intrupa asa cum l-a gandit sublimul batran Sofocle, decat cu maiestria miraculoasa a lui Mounet-Sully?
Sa joci, intr-o drama, pe eroina amoroasa fara brate, si intr-o tragedie pe eroul fara ochi! Absurd!
Nu! priviti pe Duse-Gioconda, pe Mounet-Oedipus! Puterea geniului.
Se povesteste ca intr-un concert prodigiosul Paganini a rupt rand pe rand, una cate una, trei coarde ale magicei sale alaute, si a continuat sa execute bucata lui de variatii incredibile pe o singura coarda; apoi a frant arcusul si, aruncandu-l jos, a continuat pizzicato pe coarda ultima; la urma, transportat, a rupt si ultima coarda si a facut fermata concertului batand, cu degetele lui noduroase, doua grupetti de tambur pe dosul instrumentului.
Duse si Mounet pot misca o sala pana-n fundul sufletului, stand pe loc, intorsi cu spatele la public, cu ochii-nchisi, fara a pronunta o silaba, fara a face sa se auza un suspin: o simpla respiratie, imperceptibila ca niscare materiala, poate fi, pentru acesti binecuvantati copii ai muzelor inspiratoare, de-ajuns ca sa ridice usor greutatea celei mai groaznice situatii dramatice: trucul cu care sa patrunza pana in adanc sufletul spectatorului.
Au stat putin la noi acesti luceferi calatori S-au dus! Fie-le, pretutindeni, firmamentul pe unde vor trece senin! Ne-a facut mult bine lumina lor in treacat. Neuitate momente de emotiune artistica!
Cum ziceam la inceputul acestei cronici Ca doi meteori au trecut pe dinaintea ochilor nostri: s-au aratat stralucind orbitori, zguduindu-ne pana-n adancul sufletului, si au disparut de pe cerul nostru, lasandu-l mai intunecat decat fusese pana la magica lor aparitie!
*
Domnule cititor, fac prinsoare ca, citind randurile de mai sus, dumneata crezi cum ca eu am vazut pe Duse si pe Mounet-Sully.
Ei bine! sa n-apuc sa mai scriu inca o cronica pentru Pagini literare daca i-am vazut vreodata pe acesti mirifici virtuoji dar nu numai pe scena, nici macar pe strada
Uite! invata-te minte: asa se scriu in genere pentru dumneata cronicele noastre teatrale.
|