| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Literatura in teatrul nostru
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
| [1878] | |||
|
|
|||
| Ne-am fagaduit catre publicul cititor sa-i dam aici un sir de articole critice asupra teatrului romanesc si ne grabim a ne tine de fagadui al a. Dupa cum am pus de gand, vom cerceta de-a randul, intocmai cum urmeaza, punctele: literatura, arta, scena si administratia in teatrul national. Sa lamurim, insa, ca zicand teatru national vrem sa zicem teatrul de astazi, iar nu teatrul de altadata; ca zicand literatura in teatru intelegem repertoriul teatrului nostru de la o vreme incoace - si astfel, fireste, critica de fata nu se poate intinde la o dezbatere asupra literaturii dramatice romanesti - care a cam existat odinioara -nici are de obiect a intra in istoria teatrului la noi. Si ca sa nu acoperim zadarnic spatiul foarte pretios al gazetei, sa si incepem prin "literatura in teatrul nostru", facand o dare de seama categorica asupra repertoriului acestui teatru. In acest repertoriu, piesele se impart in trei mari categorii: localizari, plagiate si traductii. Afara de acestea, mai este inca o categorie foarte mica, pierduta in gramada celorlalte trei, dar pe care, pentru interesul obiectivitatii cercetarii de fata, nu trebuie s-o dam uitarii - categoria pieselor originale, cari sunt asa de putine ca le-am outea numara pe degete. E de neaparata nevoie, pentru a fi deslusiti, sa privim in parte fiecare din aceste categorii: asadar, sa urmam astfel, luand mai intai categoria cea mica. Un strain cu minte si cu cunostinta de ce va sa zica cultura omeneasca, picat de curand in Bucuresti, si care ar fi vazut cladirea frumoasa pe dinauntru, ca si pe dinafara, a teatrului nostru, ar crede ca glumim sau ne batem joc de dansul daca i-am spune ca in limba romaneasca, afara de o singura deosebire, si aceea nu tocmai-tocmai, n-avem nici o piesa originala cumsecade - adica nici una. Acelei singure deosebiri - fiindca e singura - i se cuvine o luare-aminte in parte, si de aceea ne oprim asupra piesei Razvan-vodd[, 5 acte in versuri, de d. Hasdeu, impotriva careia sunt destule de zis. Mai intai, aceasta "poema dramatica", cum o numeste autorul, nu este cladita pe un plan de drama, ci pe un plan de poveste, si cum ca intre aceste doua feluri de plan deosebirea este insemnata, nici mai incape vorba. in o poveste, catastrofele se petrec si se insira neatarnate unele de altele, neavand alta rudenie intre ele decat ca sunt mai mult ori mai putin atingatoare de fiinta aceluiasi subiect -intocmai ca niste matanii: boabele intre ele insesi fiind neatarnate, sunt numai petrecute si insiruite pe acelasi fir; putem taia firul ori in ce parte si lasa sa caza oricate boabe: daca innodam firul la loc, mataniile, desi cu mai putine boabe, sunt tot matanii. Altfel, insa, trebuie sa fie planul unei drame; aci, catastrofele atarna una de alta, curg una din alta, se tes una cu alta pentru acelasi sfarsit, adica pentru pregatirea catastrofei celei mari, a incheierii sau a deznodamantului -intocmai cum celulele organice atarna una de alta si se tes intre ele insesi pentru a forma organele, cari lucreaza toate spre acelasi sfarsit, adica spre constituirea si iconomia fiintei; aci nu mai putem, ca la matanii, sa smulgem sau sa ciuntim organele ori de unde si oricum, fara ca sa nimicim fiinta sau cel putin sa-i zdruncinam toata iconomia. in poema dramatica a lui d. Hasdeu, scene intregi, un act sau si mai multe chiar se pot scoate fara a jicni iconomia intreaga a cladirii; scenele si actele ramase vor fi de sine statatoare si ne vor da o infatisare, desi mai restransa, totusi, insa, deplina a unei cutare parti din viata eroului. Un alt cusur oarecum insemnat in Razvan este si felul versificatiei. in mai nici unul din versurile acestei poeme nu s-a tinut seama de cerintele accentelor: pretutindeni accentul firesc al vorbirii este rasturnat, astfel ca rare sunt cuvintele cari, in citirea ritmica a versului unde se gasesc, sa sune asa cum se aude sunand in vorbirea obicinuita. Cu toate astea, insa, Razvan este si va ramane o bucata "cinstita" in literatura noastra, pentru ca in aceasta scriere inchipuirea este sanatoasa, caracterele sunt originale si in mare parte bine pastrate, si multe scene sunt cu adevarat dramatice si vrednice a misca sufletul privitorilor; iar mai presus de toate, pentru ca in Razvan sunt gandiri curate, spuse limpede cu vorbe frumoase romanesti, de ti-e draga lumea sa le auzi. Afara de Razvan - nimic. La tot ce s-a produs ca literatura originala de teatru, catusi de putin nu i se cade acest nume. incercari mai putin decat copilaresti, lucruri ciudate si vrednice de ras, minunatii de absurditate - adevarate bazaconii literare Si nenorocirea fu pentru noi cu atat mai mare, deoarece subiectele mai tutulor acestor productii au fost trase din istoria nationala. Istoria nationala - care pentru noi trebuia sa fie un izvor nesecat de poezie sanatoasa, un sir de icoane sfinte de unde sa capatam totdeauna invatatura de adevar si insuflare de virtute, si careia, spre cinstea noastra chiar, trebuia sa-i dam cinstire adanca - a fost, tocmai la filele ei cele mai stralucite, falsificata si manjita in asa-zisele "drame nationale cu mare spectacol", produse de niste inchipuiri sterpe sau bolnave, de minti strambe ori subrede, de capete goale de dar si sarace de lumina. Astfel, in o piesa ce purta maretul titlu Mircea cel Batran, s-a vazut pe scena noastra eroul mare dar nenorocit al crestinatatii, vrednicul cavaler si domn al romanilor, "incarcat de ani", chiar in ajunul unei batalii hotaratoare cu paganii, umbland noaptea prin mahalale si fundaturi dupa dragoste nelegiuita cu fete mari, insotit, spre mai buna isprava, de un mare si mai batran ca el boier, stalp al tarii, care cunostea mai bine cotiturile si raspantiile pe unde se gaseau frumuselele. In Moartea lui Brancoveanu2, apoi, s-a vazut de atatea ori parintele si martirul redesteptarii nationale, capitanul viteaz al pandurilor de peste Olt, Tudor Vladimirescu, zugravit in caricatura pe un petec de mucava, strabatand scena ca tablou alegoric, tras cu sfori pe rotile, in o aureola de focuri de Bengal. Nu ne trebuie deocamdata sa cautam a sti care a fost scopul acestor lucrari, si nu avem aci nevoie sa ne intrebam daca, pe de o parte, autorii, iar pe de alta, speculatorii de teatru, de buna sau de rea-credinta, au batjocorit ochii si urechile "inteligentului public" -cum zic ei - cu asemenea productii; este destul pentru acuma sa constatam ca ele, in capitala, in miezul unei natii, ce se zice a fi oarecum inaintata pe calea culturii, au trecut ca literatura dramatica. Care a fost cea dantai productie de acest soi dramatic nu se poate spune sigur, insa cea din urma o vazuram in zilele trecute. Cel din urma nume de inregistrat la pomelnicul trist al monstrilor "nascuti morti" in aceasta asa-zisa literatura este piesa Ostenii nostri3, prin care s-a infatisat inaltei nobilimi si onorabilului public bucurestean panorama strategica a Plevnei in "marime naturala", cu epizode din ispravile ostenilor romani in tablouri comice. Plevna nu se luase inca; pe pamantul Bulgariei, mlastine calde de sange romanesc fumegau; picioarele si mainile cari ne muncesc tarinile in vreme de pace degerau in santurile redutelor, ostenii romani n-aveau drept hrana decat o faramatura de pesmete negru muiat in vagasul sapat de roata tunului; Curcanii - poate singurul "ceva" ce inca nu-i "putred" in tara aceasta - secerati de focurile vrajmase, de ger si de foame, din atatea mii ramasesera atatea sute - si noi, autori de spirit, stiind ca in capitala sunt multi iubitori de privelisti plastice si de senzatii, le dam ..Ostenii nostri, drama nationala de ocazie cu mare spectacol". Ce mai trebuie zis, prin urmare, impotriva acestui din urma pacat dramatic "de ocazie"? Astfel, categoria pieselor originale la noi este cu totul nimica; de aceea si repertorul teatrului romanesc se compune indeobste numai si numai din celelalte trei categorii mari. Nu trebuie, cu toate astea, sa uitam ca mai este si a cincea categorie, foarte minunata prin aceea ca se poate amesteca si contopi deopotriva de nemerit cu fiecare din celelalte patru. Aceasta e categoria lucrarilor iesite din imbelsugatul condei al d-lui V. Alexandrescu-Ureche; insa despre aceste lucrari - fiindca nu ne putem dumiri si statornici in ce anume categorie din cele patru sa le asezam - lasam a vorbi mai bine, pe de o parte, istoria literaturii spaniolesti, iar pe de alta, un oarecare spiritual biograf al multiscusitului Cosmuta Popovici. Avem deci: localizari, plagiate si traductii. Cum si ce fel sunt aceste productii indeosebi, vom cerceta si vom vedea in articolul urmator. O jumatate aproape din repertoriul teatrului romanesc se compune din cele doua mari categorii, a localizarilor si a plagiatelor, si toate productiile de aceste soiuri sunt plasmuite dupa piese frantuzesti de scoalele moderne: melodrame de bulevard si comedii de moravuri. De la o vreme incoace, localizarea si plagiatul au ajuns a fi niste adevarate boale cronice in teatrul nostru. Cativa oameni, carora, Dumnezeu stie cum, le-a trasnit prin cap ca sunt "chemati" a scrie pentru teatru, si cari nici nu cunosc istoria tarii, nici nu si-au dat seama vreodata de moravurile noastre sociale, lucreaza pe intrecute a darui scena romaneasca, in fiece an, cu fel de fel de productii de aceste doua soiuri dramatice, una mai ciudata ca alta. Fiecare dintre acesti scriitori minunati ia o piesa frantuzeasca, o traduce ciat-pat, ii preschimba numele proprii originale in nume proprii romanesti, si apoi, vorba ceea, potriveasca-se, nu s-o potrivi, in trei zile localizarea e gata. Adevarul este ca mai totdeauna localizarea se potriveste ca nuca-n perete; dar nu face nimic -repertoriul teatrului national s-a mai inavutit cu inca o "drama istorica cu mare spectacol" sau cu inca o "comedie de moravuri locale". Astfel - pentru ca sa luam un exemplu - in o asemenea drama istorica, anume Patrie si domnilor, localizata dupa o melodrama frantuzeasca, Le Tisserand de Segovie, un voda roman, de pe la leat 1500 sau si mai-nainte, osandeste la moarte pe cel mai viteaz si mai credincios al sau capitan, care tocmai se intoarce biruitor de la bataie. La aceasta fapta de nerecunoscator, bietul voda este impins de zizaniile si uneltirile unor curteni misei si pizmasi, cari l-au facut sa creaza ca vrednicul ostean are de gand, la intrarea lui in capitala ca biruitor, sa faca o rascoala militareasea si, rasturnand pe m.-sa, sa-i ia tronul Desi acel voda s-ar parea peste masura lesne crezator la vorbele curtenilor - calea-valea, sa zicem ca pana aci lucrul se cam potriveste; insa ceea ce nu se mai potriveste de loc este urmarea istoriei, adica: osteanul credincios, vazandu-se osandit pe nedrept, fuge in fundul muntilor - ghiciti, pentru ce? - pentru ca sa cladeasca acolo (cu ce capital nu se spune in piesa) un asezamant industrial, o fabrica de panzarie, in care lucreaza zi si noapte, ca un cinstit fabricant, cu atata sarguinta, incat ajunge vestea pana la curtea domneasca despre calitatea produselor lui industriale, si voda, pentru incurajarea industriei nationale, ii trimite - ghiciti, ce? - un "brevet s.g.d.g. ", facandu-l "furnizor al curtii domnesti". Judece fiecine: asezaminte industriale, fabrici, incurajarea industriei nationale cu brevete s.g.d.g. si furnizori ai curtii in regula -in tara romaneasca la leat 1500 fara ceva! in asa chip se fac mai toate localizarile numite "drame istorice". Si e lucru foarte firesc, nici nu se poate altfel; caci, desi intre doua intamplari ce ar fi avut loc in deosebite locuri si vremuri se pot gasi mai multe ori mai putine trasuri de asemanare; desi oricand si oriunde omul este om si lumea, lume; insa, precum alte tari, alte zile, alti oameni - asemenea si alte datine, alte gandiri, alte simtiri. Poezia este, precum cu drept cuvant s-a zis, ca si pictura, si mai cu seama poezia dramatica. Bine - omu-i om oricand si oriunde; dar si Stan, ca si Bran, e om; cu toate astea, si la chip, si la stat, si la port, altu-i Bran si altu-i Stan. Daca spun unui zugrav sa-mi zugraveasca pe Stan, nu-mi zugraveste pe un om oricare o fi, nu-mi zugraveste pe Bran, ci anume pe Stan, leit el, cu chipul lui, cu statul lui, cu portul lui. Apoi, Louis XI al frantezilor si Vlad-voda Tepes al nostru au fost stapanitori fiecare pe vremea si in tara lui; unul prin streang, altul prin teapa aveau obiceiul sa amuteasca pe nemultumitii supusi si pe protivnicii lor politici; insa pentru aste singure cuvinte, in o scriere teatrala aceste doua icoane istorice se pot oare confunda, contopi sau lua una drept alta numai si numai prin preschimbarea numelor? Nu, fiindca poetul dramatic e ca si zugravul: icoanele pe cari ni le arata nu dupa cum dansul le boteaza, ci dupe asemanarea lor cunoastem anume ale cui sunt. Prin urmare, a lua cineva, mai ales cand e lipsit de darul poeziei dramatice, a lua o piesa istorica straina, a carei actiune se petrece in Spania la inceputul sutei XVII, si a face, fara alta schimbare decat a numelor proprii, sa se petreaca aceeasi actiune in tara noastra, pe la leat 1500, este tocmai ca si cum un zugrav, d. CI. Stancescu, spre pilda, ar lua o icoana veche a lui papa Clement Vil si, atarnand-o pe un perete al muzeului nostru, ar scrie dedesubtul ei: "Aceasta este icoana preasfmtitului mitropolit al Moldovei, Dosoftei - localizata de d. CI. Stancescu". De prisos a mai spune ca si in al doilea soi de localizari, cari ni se da cu titlul de "comedii de moravuri locale", desi actiunea se inchipuie ca ar avea loc la noi, desi numele proprii le auzim a fi romanesti, ni se infatiseaza niste personaje cu moravuri ce, la dreptul vorbind, chiar in Franta, afara din raza Parisului inceteaza de a mai fi locale. Inchipuiasca-si cineva romani, localnici din Bucuresti, Buzau ori Targoviste, cu moravuri si apucaturi de - de Sport, de High-life, de Scating-Rink, de Bursa, de Quartier Latin ori de Cafe Tortoni si altele. Multe din piesele localizate, drame ori comedii, nu tocmai rele in original, cu mult mai nemerit ar fi fost, lipsind altele mai bune, sa ni se dea curate, ca simple traductii, in loc sa ni se dea scalciate si pocite de boala cronica a localizarii cu orice pret - si mai ales dupa ce s-a vazut ca o buna localizare e aproape tot asa de grea ca si o lucrare originala. in adevar, intre toate localizarile din repertoriul teatrului romanesc, una singura se poate numi o lucrare cumsecade: Amorul doctor de d. Obedenaru, dupa piesa cu acelasi nume a vestitului Moliere. Aceasta localizare produce asupra cititorului sau privitorului acelasi efect ca si lucrarea clasicului frantez; prin mestesugirea cu care pe izvodul frantuzesc s-au aplicat caractere de la noi curat locale, si prin limba romaneasca in care s-a facut traductia. Sfarsiram cu despre localizari; sa trecem, asadar, la a treia categorie. Plagiatele, cu toate ca dintru inceput le-am pus intr-o categorie deosebita, sunt indeobste tot localizari. Deosebirea intre un plagiat si o localizare este numai formala, si adica: la plagiat mesterul localizator uita sa spuie pe afis cum ca piesa, cu tot planul si amanuntele lui, cu toate ideile si stilul ei, este iesita din inchipuirea si condeiul autorului adevarat; uita mesterul localizator sa marturiseasca cum ca dansul alt n-a facut decat a luat piesa frantuzeasca, a tradus-o cum a putut si, potrivit-nepotrivit, a preschimbat numele proprii, si, nemultumindu-se a trece in ochii publicului ca croitor bun-rau al piesei, ar vrea sa treaca, daca se poate, ca nascator al ei. In tarile culte - dintre cari ne tot falim ca facem parte - cand vreun asemenea mester incearca sa dea ca productie a lui aceea ce este lucrarea altuia, isi savarseste meseria aceasta, desi cu multa mestesugire, totusi cu frica grozava; rar, foarte rar, se gaseste cate un cutezator care sa rapeasca cuiva proprietatea literara; caci in partea locului plagiatorul este nu numai infierat amar de opinia publica, dar inca si tras la grea raspundere de catre legile de drept comun respective. La noi, insa, plagiatul se savarseste des, foarte des, de-a dreptul, fatis si cu o liniste sufleteasca vrednica de o mult mai cinstita fapta; caci adapostul cel mai bun pentru plagiatori, adevaratul "pamant fagaduit" al acestui soi de industriali este tara noastra - pe de o parte fiindca n-avem cu tarile straine, pe ai caror supusi ii plagiam, nici o conventie privitoare la respectul reciproc al proprietatii literare; iar pe de alta, fiindca in publicitatea de la noi, ca in toate ramurile vietii publice, cu cat cineva are mai mult toupet, vorba frantezului, cu atat e mai sigur de izbanda si de popularitate. E trist, dar e neaparat, cu prilejul acestor randuri, sa aducem, spre sustinerea ziselor noastre, cateva exemple de plagiaturi. Asa, pe afisele Teatrului National, din cari se pot gasi inca mustre la caz de vreo tagaduinta, s-a citit: "Pacatele barbati/or, comedie locala de d. M. Pascali", pe cata vreme aceasta "comedie locala" era o simpla localizare (ca toate, nu tocmai potrivita) dupa piesa frantuzeasca, anume, Les amendes de Timothee. Apoi ,, Raposatul dumnealui, comedie locala de d. M. Pascali", era numai o localizare tot din frantuzeste, dupa Mon premier!; iar "Cazaturile, tot comedie locala, tot de d. M. Pascali", nu era decat Les Invaiides du mariage. Pe urma "Gheseftarii, comedie locala de d. Fr. Dame" si "Tara si Mihnea, drama istorica tot de d. Fr. Dame", nu erau decat, intaia - Mercadet, le faiseur de Balzac, iar a doua - Patriei de Victorien Sardou. Plagiatul, prin urmare, se practica in literatura dramatica, la noi, ziua namiaza mare, fara nici o teama; ba inca, daca faptuitorul e prins cu ocaua mica si apucat sa dea socoteala de pacatul sau literar, deocamdata il tagaduieste fara clintire, ca sa nu zicem altfel; insa, vazandu-se pana in sfarsit infundat, raspunde, fara a-si vedea halul, ca "toate geniile mari asa au urmat, ca dansul: Moliere a plagiat pe Aristofan si pe Plaut, Goethe, pe Shakespeare, si nu mai stiu cine, pe cutare" Apoi, ca sa se apere si mai bine, dupa parerea lui, mesterul sfarseste prin a declara ca dansul a facut aceea ce Heine zicea despre Dumas, adica "a luat monede vechi si, topindu-le, le-a prefacut, ca sa le puie din nou in circulatie, fiindca in literatura si in arta proprietatea nu trebuie respectata". Cu toata cinstirea ce, ca niste oameni de rand, datorim ideilor unui om ales ca raposatul poet citat, nu ne putem opri a raspunde chiar aci impotriva acestor foarte gresite pareri ale lui. De catre oricine orice s-ar zice, in toata lumea proprietatea artistica si literara, ca toate proprietatile, este si trebuie respectata; cu cat cineva scoate la iveala sau apara mai mult parerea primejdioasa ca plagiatul ar fi legitim, desigur cu atat trebuie sa fie mai sarac de proprietate literara - iar oamenii cari se indeletnicesc a topi monedele vechi ale altora si a le preface in monede noi spre a le cheltui dansii se numese in piata calpuzani si in literatura plagiatori. incheind aci cu despre categoria a treia, ne ramane a vorbi despre a patra si cea din urma in articolul viitor. |
|||
Pune poezia Literatura in teatrul nostru pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |