| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Margaritare ALESE. III - opinia publica
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
| [1894] | |||
|
|
|||
| E o binefacere a naturii ca o mare parte din fericirea noastra se reazima pe judecata altuia. Prin aceasta se stabileste o atarnare mutuala, care ne indeamna sa ne placem reciproc, dand altora un fel de putere sa recompenseze sau sa pedepseasca actiunile noastre prin laude sau ocara. Dar si de aceasta binefacere, ca de multe altele, noi suntem porniti sa abuzam, si astfel ea a ajuns sa fie de atatea ori un izvor imbelsugat de erori, de nenorociri si de crime. E desigur un om mediocru acela ce nu stie scutura putin jugul opiniei publice: excesul de atarnare in aceasta privinta face pe om sfios, vatama lumina si ne robeste capritiilor primului nerod care vrea sa ne ia peste picior, sau primului barfitor care voieste sa ne ponigreasca - tot asa de nestatornica devine fericirea noastra ca si palavrele publice. Un nume bun este fara-ndoiala un bine de mare pret; dar ce bine poate fi acela pe care cel dantai ticalos ni-l poate rapi? Aplauzele acestuia ar fi o ocara, ale oamenilor cinstiti ar trebui sa ne maguleasca; dar acestia nici nu le dau pe ale lor, nici nu le retrag cu multa usurinta. Ceea ce se spune sau chiar ceea ce se cugeta despre tine n-adauga nimic la meritul tau intrinsec, si nici nu-l poate scadea cu ceva: ocarat ori laudat, ramai acelasi om. Si daca esti cum trebuie sa fii - om - nu te va putea clinti nici o barfeala, si nici de vreo lauda nu te vei fuduli. in viata de toate zilele, aprobarea comuna atarna mai putin de virtutile inalte decat de acele inferioare - bunaoara circumspectia, modestia, politeta si decenta. Nu te-ncrede dintr-o data in omul de care oricine vorbeste bine; este desigur un suflet slab si mediocru; sufletele generoase si mari au mai multi vrajmasi calzi si prietini mai putin fierbinti. Nu te grabi iarasi sa despretuesti pe acel ce-i sfasiat cu furie de ura multora: desigur el are vreo calitate insemnata asupra careia invidia voieste a-si rasbuna. Oamenii iti iarta orice nedreptate mai lesne decat o jignire a amorului propriu. Cercetarea judecatii altora despre prietinii si cunoscutii nostri mai de aproape este in aceasta privinta de mare folos. Din aceasta cercetare putem vedea ca asupra unor puncte esentiale acea judecata trece prin toate nuantele de la alb la negru. Si cum ar putea fi judecata uniforma cand sunt atatea si atatea deosebiri intre judecatori! E probabil ca n-o sa gasesti in toata lumea doua persoane care sa vaza un obiect moral putin complicat intocmai din acelasi punct de vedere; si chiar invoindu-se asupra rezultatului, motivele hotaratoare sunt deosebite. Pentru a apretia drept trebuie o cumintie rara, si pentru a lauda cu demnitate, trebuie insuti sa poti merita multe laude: caci, fiindca nu putem stima la altul decat calitatile pe care noi insine le credem superioare, se poate prea bine-ntampla ca un nerod sa te faca de ocara voind sa te ridice-n slava. Spre a ne dezbara de prejudecata primejdioasa si nelinistitoare care ne indeamna a dori ca lumea sa se ocupe mult de noi, este destul sa observam cum se ocupa de altii. I se intampla vreo imprejurare interesanta, bunioara casatorie, ori vreo onoare publica, vreun castig ori o paguba, fiecare alearga sa-i spuna cat de mult ia parte din suflet la aceasta: nu te increde niciodata in aceasta suprafata de grime conventionale. Ia-te pe urma celui mai zelos complimentator si adu vorba despre acelasi obiect care mai adineaori il umplea de bucurie sau de mahniciune, si ai sa vezi numaidecat nepasarea, raceala, poate chiar o ascunsa bucurie daca e vorba de necazuri, si mai totdeauna o miscare de necaz daca-i vorba de vreo fericire. Putini sunt oamenii cari sa nu sa creaza niste fiinte foarte importante, foarte mult privite si vrednice foarte a nu fi confundate cu multimea. Cine ne garanteaza noua ca aceasta inalta parere a noastra despre noi insine este mai intemeiata decat a altora despre ei insisi. Sa ne patrundem ca altii se ocupa de noi si mai putin decat ne ocupam noi de dansii; ca fiecarui, absorbit de propriile sale interese, strivit de necazurile proprii, ii ramane putina simtire pentru ale altuia, si astfel inima trebuie sa-i ramana rece cand graiul ii este atat de calduros. Vrei sa stii ce gandeste ori ce-o sa zica publicul despre cutare actiune a ta, sau de imprejurarea cutare ce te priveste? Inchipuie-ti mai intai pe altul in locul tau, si pe urma, daca e cu putinta, arunca de o parte orice sentiment de omenie si de generozitate, orice lumina filosofica, si pune in locu-le putina invidie si ascunsa placere a barfirii si a batjocurii: ceea ce vei vedea tu astfel la acela va fi tocmai ceea ce vor vedea la tine altii. Rar lucru ca aceasta regula sa te-nsele in general. Cat despre cazul particular, mai adaoga in partea rivalilor si dusmanilor tai otrava secreta a calomniei rafinate, actiunea minciunii si toata maestria urii adesea invaluita in haina indulgentii si bunatatii. Este adevarat ca prietenii ar trebui sa potriveasca limba tereziei tragand in partea cealalta. Dar luandu-i in totalitatea lor, nu prea trebuie sa te bizui pe dansii: cei mai buni se cred ca au facut destul pentru tine marginindu-se a nu zice nici o vorba, sau aparandu-te o lecuta cu multa luare aminte; caci e primejdios, zic oamenii, sa ne amestecam in trebile altuia. E urat lucru ce spun eu; dar din nenorocire este un mare adevar care, daca ai suflet mare, trebuie sa-ti produca urmatoarele miscari: intaia, indignarea; a doua, despretul de oameni, a treia, indulgenta, si in sfarsit o hotarare barbateasca sa-ti urmezi aplecarile impacandu-ti-le cu datoriile, fara sa-ti pese catusi de putin de limbutia faimei. Caracteristica energiei unui suflet mare este tocmai puterea de rezistenta neclintita fata cu contagiunea exemplelor, fata cu strigatele batjocurii si cu domnia prejudecatilor. La ce ar mai sluji luminile invataturilor, cand un fals respect omenesc ne-ar impiedica sa le urmam? Atunci, cand si ignorantul se rataceste, tot atat cat si omul luminat, care cunoaste binele dar il ocoleste din slabiciune? la sa cercetam putin si sa vedem ce e in de-amanunt aceea ce numim noi publicul, si atunci hotararile lui nu ne vor mai parea atat de grozave. Publicul E un fel de monstru, alcatuit din parti discordante si din extremele cele mai nepotrivite: barbat si femee, copil si batran, ateu si bigot, burta-verde si coconas, judecator si parte; palavragiu din nastere, apucat si nestatornic prin caracter, ecoul celui dantai zgomot, mincinos de profesie si pasionat dupa minciuna, foarte greu de slujit si prea usor de amagit, grabnic la ingratitudine si lenes la rasplata. Iata intr-un chip sumar trasaturile confuze ale acestei fantasme atat de temute, si iata cat e de mare increderea proprie a omului in particular, ca poti spune cat de mult rau despre public fara teama ca vei putea supara pe cineva, caci fiecare crezandu-se mult mai presus de multimea aceea vulgara pe care el insusi o acuza ca-i ignoranta si nedreapta, vede toata intinderea propriului sau merit personal de care este asa de adanc patruns. insa publicul, desi cand merg bine imprejurarile generale este nedrept, e mai drept in vreme de primejdii; partile care-l compun iau atunci de la sinele treapta greutatii lor specifice; talentele despretuite incep iar sa fie luate la ochi buni; teama inchide gura invidiei, si necesitatea lumineaza asupra nevoilor generale. Pana la asa mari ocazii cu toate astea, sa nu le nesocotim pe cele mici; sa ne purtam bine cu publicul prin cumintie, sa-i jertfim lucrurile de nimic, dar niciodata datoriile noastre; sa ne temem de dezaprobarea lui, dar sa-l stim infrunta cand asa ne indatoreaza cinstea; sa avem curajul a sacrifica realitatii aparentele si a zambi in fata falselor barfeli, cand ne putem zice noua insine: am jacul ce eram dator sa fac. Sa ne potrivim insfarsit obiceiurilor cand ele nu s-abat de la dreapta ratiune sau nu supara prea mult gusturile si deprinderile noastre, sa evitam afectarea singularitatii in lucrurile si ocaziile mici, caci aceasta singularitate e mai mult desertaciune decat judecata justa, si da sa se inteleaga ca suntem incapabili a ne deosebi la lucruri mari si in ocazii importante. «Crede-ma pe mine, fatul meu, zicea un tata catra fiu-sau care aspira la gloria distinctiei, daca e vorba de nerozie, totul s-a facut, s-a zis tot; de vrei in adevar sa te deosibesti, nu-ti mai ramane decat s-apuci calea opusa». |
|||
Pune poezia Margaritare ALESE. III - opinia publica pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |